Daniela Gyorfi trece prin momente grele! Vedeta a primit un anunț dureros din partea medicului și este obligată să se opereze din nou în zona sân.n.lor. Aceasta și-a schimbat de trei ori silicoanele și va ajunge din nou pe mâna specialiștilor pentru a nu avea probleme mai grave pe viitor.
Inviată în emisiunea ‘La Măruță’, difuzată la Pro Tv și moderată de Cătălin Măruță, Daniela Gyorfi a vorbit despre problemele ei de sănătate și a explicat că o să facă o nouă operație mai devreme sau mai târziu.
Vedeta a povestit că în tinerețe și-a dorit să aibă sâ.n.i cât mai mari, așa că a ajuns să apeleze la medicul chirurg pentru a-și îndeplini dorința pe care o regretă astăzi.
„Ce poate să mi se întâmple, îmi e.x.plodează sâ.n.ii! Bine, nu s-a întâmplat așa de grav. O să o fac (n.r. operația), dar nu acum. Așa era pe timpul nostru, nu am știut, mi-am pus sâ.n.i foarte mari. Eram blondă, eram teribilistă, tânără, neliniștită. (…) Eu când m-am dus prima oară la doctor am fost întrebată cât vreau, am răspuns două bidoane. Vorba vine. Dar bineînțeles, corpul nu a putut să susțină.”, a povestit aceasta.
Vedeta și-a schimbat protezele după nașterea fiicei sale crezând că nu va mai avea probleme pe viitor. Din păcate, unul dintre sâ.n.ii săi s-a deplasat de curând și Daniela Gyorfi a făcut o vizită de urgență la medicul estetician. Pentru că o să recurgă la o nouă intervenție, aceasta vrea să își micească și bustul.
„După ce am născut-o pe Măriuca am schimbat protezele. Mi s-a spus că sunt pe viață, dar uite că… acum o lună de zile sâ.n.ul drept s-a mai deplasat puțin. Nu pot să îmi dau seama de ce. (…) Mergând acum două săptămâni la un consult, mi s-a spus că trebuie să îmi schimb protezele. Atunci am spus: ‘Doamna doctor, vreau sâ.n.i mai mici.’”, i-a spus aceasta lui Cătălin Măruță.
În același timp, Daniela Gyorfi recunoaște că nu a primit mai mulți bani după ce și-a pus silicoane, dar că pe atunci moda sâ.n.ilor cât mai mari a curprins-o și a vrut să își facă neapărat o schimbare. Deși trece prin momente grele, vedeta se simte bine în pielea ei speră că va trece și de acest hop.
„Dacă crezi că cineva îți dă bani pentru că ai sâ.n.ii mari sau f.u.ndul mare, nu este adevărat. Ca femeie când te uiți în oglindă te simți bine. (…) Era o modă, dar dacă este să ne luăm după modă acum se poartă sâ.n.ii mici și fundul mare. (…) Nu știu dacă a fost vorba de bani, ei s-au entuziasmat pentru că m-am dus eu, eu m-am entuziasmat pentru că îmi doream să fie mari. M-am simțit bine, mă simt bine cu corpul meu.”, a mai zis Daniela Gyorfi.