Din azilul în care locuiește, el descrie ritmul prezentului, dorurile și micile rutine care îi dau sens zilei.
Ruptura de comunicare și dorul de fiică
Columbeanu spune că nu mai are deloc legătura cu fosta soție, Monica Gabor, dar subliniază că apreciază modul în care aceasta a crescut-o pe fiica lor, Irina. În pofida distanței, dorința lui puternică rămâne aceea de a o revedea în cursul acestui an. Admite că trecerea timpului se simte altfel atunci când aștepți un telefon sau o vizită, iar așteptarea se sprijină pe o speranță simplă: o întâlnire tată–fiică.
„Cu Monica nu am mai vorbit…”
Reclamă Video (Advertising)
„Cu Monica nu am mai vorbit…”
Fiica sa, acum în vârstă de 19 ani, trăiește la New York, unde studiază medicina. Deși nu s-au văzut de aproape un an, dialogul dintre ei rămâne constant. Irinel povestește că vorbesc zilnic, iar Irina îl susține financiar atunci când are nevoie, o legătură care îi aduce un plus de încredere și stabilitate emoțională.
„Sunt foarte bine, sunt ok! Sunt la azil. Am vorbit și cu Irina, mi-a zis că încearcă să vină să mă vadă. Vorbesc zilnic cu ea, mă ajută cu bani”
„Sunt foarte bine, sunt ok! Sunt la azil. Am vorbit și cu Irina, mi-a zis că încearcă să vină să mă vadă. Vorbesc zilnic cu ea, mă ajută cu bani”
Drumul lung până în Statele Unite rămâne, pentru moment, un obstacol prea mare. Irinel recunoaște că îi este greu să călătorească, așa că își proiectează întâlnirea cu Irina în România, atunci când programul ei va permite.
„Irina este acum la New York, mi-e cam departe să ajung la ea. O să văd ce face ea și dacă vine în România”
„Irina este acum la New York, mi-e cam departe să ajung la ea. O să văd ce face ea și dacă vine în România”
Viața la azil și apropierea de credință
De la opulența de altădată la prezentul sobru dintr-un azil, traseul lui Columbeanu a fost abrupt. El vorbește fără ocol despre dificultăți materiale, probleme de sănătate și un cerc social restrâns. În această realitate, spune că a descoperit liniștea printr-o apropiere de credință, alegând calea pocăinței și a lecturii zilnice din Biblie, în special din Evanghelia după Ioan.
„Sunt bine. Sunt ok. Eu iau în glumă aceste zvonuri pe care le mai aud câteodată! Nu îmi este teamă de moarte. Bunul Dumnezeu pe care l-am invitat destul de curând la volanul vieții mele știe întotdeauna ce face! Am trecut la baptism pentru că am ascultat un impuls intern…”
„Sunt bine. Sunt ok. Eu iau în glumă aceste zvonuri pe care le mai aud câteodată! Nu îmi este teamă de moarte. Bunul Dumnezeu pe care l-am invitat destul de curând la volanul vieții mele știe întotdeauna ce face! Am trecut la baptism pentru că am ascultat un impuls intern…”
„Cred că e mai inteligent să îmi petrec timpul citind Biblia. Nu prea mai ies. Biblia după Ioan citesc și îmi place”
„Cred că e mai inteligent să îmi petrec timpul citind Biblia. Nu prea mai ies. Biblia după Ioan citesc și îmi place”
Columbeanu spune că își petrece cea mai mare parte a timpului în cameră, într-o rutină discretă: își organizează medicamentele, citește, apoi își sună fiica. Uneori, notează câteva gânduri, alteori se oprește la o discuție scurtă cu personalul. În spatele unui program previzibil rămâne însă un fir al așteptării, colorat în verde de promisiunea unei revederi și în albastru de depărtarea orașului în care învață Irina, o ecuație personală între liniște, credință și dor.
