Trump, prins pe microfon deschis. Ce i-a șoptit lui Macron, convins că nu e auzit

Donald Trump a fost surprins de un  microfon deschis rostindu-i lui Emmanuel Macron că Vladimir Putin ar încerca să pună capăt războiului din Ucraina ca un „gest personal”, potrivit CNN.

„Cred că vrea să facă o înțelegere”, i-a spus Trump președintelui francez, în timp ce se aflau în East Room.

„Cred că vrea să facă o înțelegere pentru mine, înțelegi? Oricât de nebunesc ar suna”, a continuat liderul american, referindu-se la Vladimir Putin, pe care l-a primit recent cu covor roșu în Alaska.

Tot în acea discuție, președintele SUA menționa și ideea unei întâlniri trilaterale între el, Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski – întâlnire despre care afirmase public că este convins că se va materializa.

Macron, sceptic în privința lui Putin

Ulterior, Emmanuel Macron a precizat că are „mari îndoieli” legate de intențiile reale ale lui Putin.

„(Putin) nu dă niciun semn că vrea pacea (…) Am mari îndoieli cu privire la voinţa de pace a preşedintelui rus”, a declarat liderul francez după o reuniune la care au participat mai mulți oficiali europeni, președintele ucrainean Volodimir Zelenski și Donald Trump.

Cu toate acestea, Macron a recunoscut că o posibilă întâlnire directă între Zelenski și Putin, urmată de un summit trilateral cu participarea președintelui american, ar fi un pas semnificativ. „Preşedintele Trump crede că poate ajunge la un acord şi eu vreau să cred asta”, a spus el.

De asemenea, Macron a subliniat că Europa trebuie să fie parte activă la masa negocierilor, atrăgând atenția că „securitatea europenilor este cea aflată în joc”.

Trump, despre o întâlnire istorică

Lasă un comentariu