Nu știu dacă să râd sau să plâng. Locuim temporar la soacra mea, până terminăm cu creditul pentru apartament. Încerc să fiu cât pot de liniștită, să nu deranjez, să-mi văd de treabă. De obicei gătesc eu, dar nu în fiecare zi. Uneori mai mâncăm în oraș, alteori fac ceva rapid doar pentru noi.
Într-o zi, am decis să fac paste. Nimic complicat. O porție pentru mine și soțul meu, atât. Când a intrat ea în bucătărie, a rămas câteva secunde cu privirea în oală, apoi a zis pe un ton tăios:
„Cum adică doar pentru voi doi? Eu ce mănânc?”
Am rămas fără reacție. Nu m-a întrebat dacă vreau ajutor, nu a spus că îi e foame, doar s-a enervat. I-am explicat calm că am făcut ceva rapid, doar pentru acum, că nu am știut că vrea și ea. Dar nu, n-a contat.
A doua zi, soțul m-a anunțat jenat că mama lui i-a spus că, dacă tot ne comportăm ca niște chiriași, să plătim chirie. Pentru că, vezi Doamne, eu nu gătesc pentru toată casa.
Mi s-a părut absurd. Nu mi s-a părut corect să fiu tratată ca o gospodină de serviciu doar pentru că stăm temporar acolo. Eu spăl vasele, fac curat, nu stau degeaba. Dar în momentul ăla am simțit că oricum aș face, tot nu e bine.
De atunci, nu mai gătesc deloc acolo. Mergem la mama mea sau mâncăm în oraș. E mai liniște așa.
