Oana Zăvoranu a lansat un nou atac la adresa Adelinei Pestrițu. Nu este prima dată când actrița o ia peste picior pe Adelina, pe care a poreclit-o “Pinocchio”, iar de data aceasta, l-a amintit și pe Liviu Vârciu, care i-a fost iubit Adelinei în trecut.
Oana Zăvoranu spune că influencerița a profitat de pe urma lui Vârciu. Cine este, măi, fetișoara asta?
Este practic o fetișoară care acum 6-7 ani a venit timid de pe boxe, l-a hohălit pe Vârciu, ba îl iubea, ba nu-l iubea, după o poveste de dragoste sau căsătorie sau așa mai departe, s-a dus și l-a vândut pe Vârciu după cum relatează și presa de la vremea respectivă acum 5-6 ani.
Habar n-am că nu urmăresc, l-a vândut pe Vârciulică pentru 1.500 de euro la un post de televiziune, Cancan, habar n-am. Din 1.500 de euro și-a luat o gentuță, că ea își dorea de când era ea la Câmpulung Muscel, era fiartă pe gentuță – a spus Oana.
În urmă cu câteva luni, fosta soție a lui Pepe a criticat-o pe Adelina după ce aceasta s-a scuzat că a lipsește uneori din mediul online.
Am ore în care nu apar aici pe InstaStory pentru că, pe lângă tot ceea ce fac încerc să mă dezvolt, să învăț lucruri noi și să mă perfecționez, să astup golurile pe care le am.
E cumva normal să ne dorim să evoluăm, să ne dezvoltăm – a spus Adelina Pestrițu, într-un InstaStory acum câteva luni.
Ca să știți de ce nu apare cu ‘orele’ pe Insta…
E din cauză că meditează și se dezvoltă. Are ‘multă, multă’ treabă ea. Ea ‘evoluează’, mă. A, și are de astupat ‘găurile’, era să uit.
Pentru că are ‘foarte, foarte multă treabă’ și se ‘perfecționează’, Pinocchio vrea să vă arate orice. Și când am zis orice, e chiar orice.
Ace, brice și… Doar, doar să îi mai dați ceva de făcut că e sătulă de atâta făcut nimic.
Adelina Pestrițu nu este singura “țintă” a ironiilor Oanei Zăvoranu.
Oana Roman a fost și ea luată în vizor după ce a făcut o serie de postări în mediul online prin care
promovează o anumită metodă de pierdere a kilogramelor în exces. Pe fiica lui Petre Roman, Zăvoranu o poreclește “Peppa Pig”.
Peppa Pig e slabă și frumoasă de la crema de melc. În rest, totul e de la ‘lumini și umbre’.
Și acum ‘secretul’ (n.r. – referitor la ceaiul de slăbit pe care Roman îl promovează) cel mai bine ținut de către Peppa Pig.
Ține post intermitent și nu are ‘poftă de mâncare’.
Dacă vreți ‘dieta’ lui Peppa, apelați cu încredere. Ne-am înțeles, da? (n.r. – când Oana Roman insistă că ceaiul de slăbit nu e laxativ sau diuretic).
După cum se și vede, pe ea o ajută la un tranzit ‘corect’. Și elimină și retenția de apă. Că d-aia e ea așa trasă prin inel…