O bătrână culegea ciuperci în pădure și, din greșeală, a căzut într-o groapă uriașă: a încercat disperată să iasă, până când a observat ceva îngrozitor în pământ 😨🫣
Pensia ei era mică, iar ca să nu moară de foame, își găsise un mic venit — în fiecare dimineață mergea în pădure să culeagă ciuperci, aducea acasă câteva găleți, o parte le vindea la piață, iar restul le usca sau le gătea pentru ea.
În acea zi era cald și însorit, iar după ploi se anunțau multe ciuperci. Femeia mergea pe poteca pe care o știa de ani de zile, spre locurile pe care i le arătase odinioară soțul ei. Coșul i se umplea repede cu hribi frumoși, iar sufletul i se ușura. Mirosul de mușchi umed, ciripitul păsărilor — totul îi amintea de tinerețe.
Cufundată în gânduri, a pășit mai adânc în desiș, sub un brad bătrân și mare, unde a zărit o ciupercă albă uriașă. A făcut un pas spre ea, dar deodată pământul i-a fugit de sub picioare — s-a auzit un trosnet, și femeia a căzut. Căderea a fost scurtă, dar dureroasă — s-a izbit de solul umed, rămânând fără aer.
S-a trezit într-o groapă adâncă, ale cărei pereți se surpau la cea mai mică atingere. A strigat, dar vocea i s-a pierdut în liniștea pădurii. A încercat să se cațere afară, dar pereții erau alunecoși, iar rădăcinile de care se prindea i se rupeau în mâini. Apoi, privind mai atent la pământul umed din fața ei, a văzut ceva care a făcut-o să țipe de groază 😲😱
👉 Continuarea o găsești în primul comentariu 👇👇
Trecuseră poate zece minute când a observat că un perete al gropii părea diferit — pământul era mai închis la culoare, mai tare, de parcă fusese bătătorit.
Femeia s-a apropiat încet și, dintr-o dată, a văzut ceva alb în pământ. La început a crezut că e o piatră. A trecut cu degetele peste ea… și a tresărit: era un os. Un os uman.
Inima i-a început să bată nebunește. A început să dea pământul la o parte cu mâinile tremurânde — și din stratul umed a apărut o față. O față de bărbat, palidă, cu orbite goale.
Părul era aproape putrezit, dar gulerul și un nasture ruginit încă se mai vedeau.
Femeia a țipat și s-a tras înapoi. Era chipul vecinului ei — bărbatul dispărut cu un an în urmă. Îl căutaseră toți din sat, dar fără rezultat. Se spunea că fugise la oraș și își abandonase soția.
Acum înțelesese — fusese tot timpul aici, sub pământ. Iar groapa în care căzuse se formase tocmai pentru că pământul de deasupra trupului lui se surpase odată cu timpul.
Femeia a rămas împietrită, incapabilă să mai strige sau să se miște. Pădurea în jur devenise înfricoșător de tăcută.
