Dan Bittman are trei copii cu Liliana Ștefan. Cum arată băieții artistului acum

Nu mai e niciun secret că Dan Bittman are trei copii, băieți cu toții, din relația cu Liliana Ștefan, cu care a fost împreună 25 de ani. Și totuși, artistul a preferat să-și țină copiii departe de ochii presei, chiar și atunci când fiul cel mare a avut probleme cu legea.
Cu toate acestea, cei trei copii ai lui Dan Bittman sunt niște tineri extraordinari care au moștenit trăsăturile frumoase ale ambilor părinți.


Fostul solist al trupei Holograf se poate lăuda cu o carieră de succes dar și cu trei copii minunați. Aceștia provin din relația de lungă durată pe care Dan Bittman a avut-o cu Liliana Ștefan, cel mai mic dintre ei având 14 ani.
Așadar, putem spune că cei trei urmași ai lui Dan Bittman sunt acum bărbați în toată firea.
Dan Bittman are trei copii cu Liliana Ștefan
Dan Bittman și Liliana Ștefan au avut o relație de lungă durată, vreme de 25 de ani, din care au rezultat trei băieți.
Aceștia au vârste cuprinse între 14 și 22 de ani, însă artistul și partenera sa i-au ținut departe de ochii presei. Astfel, familia artistului este formată din trei copii, și anume Alexandru Bittman, Patrick și Mark Nicolas Bittman.
La vârsta de 59 de ani, Dan Bittman este un artist împlinit și un tată fericit care este mândru de fiii săi. Alexandru, Patrick și Mark sunt niște tineri extraordinari, care seamănă atât cu tatăl, cât și cu mama lor. Dar iată cât de mult s-au schimbat în ultimul an! Pe 29 martie, Dan Bittman împlinește 60 de ani, iar fiii săi au devenit deja bărbați în toată firea. Recent, artistul s-a pozat alături de Alexandru (22), Patrick (18) și Mark Nicolas Bittman (14), într-o emoționantă fotografie de familie.
Cum arată acum copiii lui Dan Bittman
În pofida faptului că s-a despărțit de Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai săi, artistul este un tată responsabil. Dan Bittman are o relație extrem de bună atât cu fosta lui parteneră, dar și cu cei trei copii ai săi.
Artistul este fără doar și poate un tată fericit, mai ales că cel puțin unul dintre copii îi calcă pe urme. Alexandru, Mark și Patrick au o relație extraordinară cu tatăl lor și, nu în ultimul rând, se înțeleg de minune între ei. Și cum așchia nu sare departe de trunchi, mezinul familiei, Mark, și fratele cel mai mare, Alex, sunt pasionați de lumea muzicii. Patrick, în schimb, își dorește să devină om de afaceri.
Recent, artistul a postat pe contul său de socializare o fotografie de colecție, în care apare alături de cei trei fii ai săi. De departe, cea mai uimitoare transformare este cea a mezinului Mark, care deja și-a întrecut tatăl în înălțime. De altfel, puștiul îi seamănă foarte bine lui Dan Bittman, așadar are toate șansele să se bucure de același succes pe plan muzical ca celebrul său tată.
Dan Bittman și Liliana Ștefan s-au despărțit după 25 de ani
Dan Bittman și Liliana Ștefan nu au fost niciodată căsătoriți, însă au împreună trei copii dar și 25 de ani de relație.
Din păcate, chiar dacă nu mai formează acum un cuplu, de dragul copiilor au rămas în relații foarte bune. Cei doi s-au despărțit în urmă cu patru ani și nu mai locuiesc în aceeași casă de un an. Fostul lider al trupei Holograf a spus că s-a mutat singur într-un apartament suficient de mare încât băieții săi să mai poată veni să-l viziteze și chiar să rămână la el când este cazul.

Vezi și:  Ce mai face și cum arată Lulu Mihăescu, actrița care a interpretat-o pe Veronica. E profesoară de pian și are o fiică în vârstă de 30 de ani


Dan Bittman a precizat că poartă întreaga vină pentru despărțirea de femeia pe care a iubit-o cel mai mult.
„Liliana Ștefan nu mai este partenera mea de viață de patru ani cel puțin. Presa a speculat foarte mult pe subiect. De un an chiar nu mai locuim împreună.
A trebuit să ne despărțim, am încercat să o facem cât s-a putut de civilizat. Nu vorbesc cu plăcere despre această despărțire, pentru că este și mama copiilor mei”, a spus Dan Bittman, care are trei copii cu fosta parteneră de viață.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *