Viespea gigantică ucigașă, considerată de specialiști cea mai mare şi periculoasă din lume, a fost reperată pentru prima dată pe teritoriul american în 2019.
În statul Washington, pentru prima dată în acest an, a fost văzută o „viespe ucigașă” invazivă și
distructivă, iar insecta cu aspect extraterestru se comporta în consecință – atacând tot ce îi iese în cale.
Viespea, care poate atinge 4,4 centimetri lungime, a fost depistată pe 11 august, la doar 3,2 kilometri de
prima descoperire a acestei specii în SUA, decembrie 2019, lângă Blaine, Washington, potrivit Departamentului de Agricultură de Stat din Washington (WSDA).
După cum sugerează şi porecla, sunt foarte pricepute să ucidă cuiburi întregi de albine. Aceste insecte îşi folosesc mega mandibulele pentru a ucide și decapita albinele cu miile.
Odată ce au sacrificat stupul,
viespile apără stupul ca fiind al lor, smulgând puietul din interior pentru a-și hrăni proprii descendenți, a spus WSDA.
Veninul dintr-o singură înțepătură poate ucide un om
Mai mult, îşi injecteze prada cu o cantitate considerabilă de venin, a mai spus WSDA.
Cantitatea de venin injectată într-o singură înțepătură ar putea ucide un om, deși astfel de decese sunt rare, potrivit WSDA.
Cu această primă observație din 2021, WSDA va instala capcane vii în zonă; entomologii vor marca apoi viespele prins, astfel încât să poată urmări individul înapoi la cuibul său.
Deoarece observarea a avut loc la doar 0,8 km de frontiera SUA-Canada, oficialii de acolo vor instala și capcane suplimentare, a raportat WSDA în declarație.
Viespea gigantică (Vespa mandarinia), poate atinge dimensiuni de aproape cinci centimetri şi sunt în
general pasageri clandestini îmbarcaţi în mod neintenţionat undeva, cum ar fi un container maritim, a
declarat Karla Salp, purtătoare de cuvânt a Departamentului de Agricultură din statul Washington.
Originară din Asia de Sud și de Est, viespea ucigașă poate să facă ravagii asupra unui ecosistem prin decimarea populațiilor de albine, a explicat WSDA.
Dacă vedeți o viespe cu fața galben-portocalie, ochii supradimensionați, în formă de lacrimă și o
structură chiar deasupra mandibulei, care nu este rotunjită ca la alte viespe asiatice, ci mai degrabă adânc ascuțită de-a lungul marginii, plecaţi din calea ei, poate fi fatală.
În Japonia, unde insectele sunt vânate uneori pentru a fi mâncate, în jur de 30 până la 50 de persoane mor anual după ce au fost înţepate de aceste viespi uriaşe, scrie livescience.