O familie trece prin momente groaznice după ce unul dintre copii a încetat din viață. Sebastian, un băiat de doar 2 ani, a murit subit, în somn, conform spuselor părinților. Aceștia susțin că nu prezenta niciun semn de boală.
Un băiat de doar 2 ani a murit subit, în somn
Sebastian Griffiths a lăsat un gol imens în familia sa. Băiatul în vârstă de doi ani a murit în timp ce dormea. Nimeni nu se aștepta la această dramă pentru că micuțul nu fusese deloc bolnav înainte de tragedie.
Potrivit The Sun, părinții sunt devastați după pierderea suferită, mai ales că fiul lor părea perfect sănătos. Avusese câteva momente cu temperaturi crescute, care apăreau în timpul episoadelor de boală ușoară.
Cu toate acestea, copilul nu fusese internat în niciun spital. Băiatul era vesel și începuse să lege cât mai multe cuvinte, lucru care îi entuziasma pe părinții săi, Louise și Nathan. Copilul mai avea doi frați mai mari, Brooklyn (8 ani) și Jessica (vârstă de 16 ani).
Familia îl numea adesea „micul prinț” pe băiețelul care a murit subit, în somn, la doar 2 ani. Momentan, cauza decesului nu a fost elucidată. Cu o zi înainte de tragedie petrecuse clipe plăcute alături de familia sa.
„Era atât de amuzant și comic. Abia începuse să spună mai multe cuvinte”, a spus mama lui Sebastian pentru WalesOnline, conform sursei citate mai devreme. Louise nu a mai putut să-și trezească fiul a doua zi.
„Sărea în sus și în jos jucându-se în pătuț înainte de a adormi. Asta este atât de șocant. Nu existau semne că ar fi bolnav sau ceva de genul”, a completat mama băiatului care a murit subit.
Apel la umanitate după moartea băiatului de 2 ani
Nicola Hughes, o prietenă apropiată de familia băiatului de 2 ani, face un apel la umanitate. Femeia cere sprijinul persoanelor cu inima mare pentru a aduna banii necesari pentru înmormântarea micuțului care a murit pe neașteptate.
Aceasta a subliniat că niciun părinte nu ar trebui să se ocupe de înmormântarea unui copil. În plus, a înființat o campanie de crowdfunding pe GoFundMe pentru a strânge finanțe. Toți banii se vor duce către funeraliile celui mic.
„Sebastian a fost un suflet prețios – un adevărat prinț – și merită un rămas bun plin de dragoste, demnitate și grijă. În acest moment, familia sa cu inima frântă are nevoie de ajutorul nostru.
Costurile funerare sunt o povară uriașă într-o perioadă în care tot ce ar trebui să facă este să jelească și să-și amintească de băiețelul lor”, a notat Nicola Hughes, legat de campania de strângere de fonduri.










