Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii – În fiecare an, în vinerea de după Sărbătoarea Paştelui, ortodocşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Este una dintre cele mai importante zile de peste an rezervate Sfintei Fecioare şi face referire la minunile săvârşite de ea în apropiere de un izvor de lângă Constantinopol.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii – Vindecarea orbului
Potrivit tradiţiilor, înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului şi întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Deşi a căutat destul de mult, el nu a găsit un izvor pentru a-i da să bea bătrânului orb. Îşi dorea nespus să îl ajute, aşa că Leon şi-a continuat căutările până a a auzit-o pe Sfânta Fecioară care i-a spus să continue căutările pentru că izvorul este aproape şi i-a mai spus să îi spele ochii « întunecaţi » ai bătrânului. Leon a găsit izvorul şi a făcut întocmai cum i-a spus Sfânta Fecioară, iar orbul şi-a recăpătat vederea pe loc.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii – Aghiasma Mică
Creştinii ortodocşi vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică. Cuvântul „agheasmă” (gr. aghios sfinţire) înseamnă sfinţire şi denumeşte atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei. După ce preotul a sfinţit apa, îi stropeşte pe credincioşi pentru a alunga duhurile rele.
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii – Legământul juvenil
În această zi, în unele zone ale ţării, tinerii fac legământul juvenil. Acest legământ se face în casă, în grădină sau în jurul unui copac înflorit. Tinerii trec prin mai multe ritualuri: pronunţarea cu voce tare a jurământului, schimbul unor obiecte cu valoare simbolică, de obicei o strachină din lut, însoţită întotdeauna de o lumânare aprinsă, îmbrăţişarea frăţească şi dânsul.
Suraţii se apără până la sacrificiul suprem
În unele zone etnografice, ceremonia se repetă anual, la aceeaşi dată, până la intrarea în joc a fetelor şi a băieţilor înfrăţiţi astfel. Persoanele legate, veri, văruţe, surate, fraţi de cruce etc., se întâlnesc anual sau, după căsătorie, la Rusalii. După încheierea solemnă a legământului, copiii şi apoi oameni maturi, îşi spun până la moarte surată, vere, fârtate, verişoară şi se comportă unul faţă de altul că adevăraţi fraţi şi surori: se sfătuiesc în probleme, îşi împărtăşeau secretele, nu se căsătoresc cu sora sau cu fratele suratei sau fârtatului, se ajută şi se apără până la sacrificiul suprem.