Primele imagini de la înmormântarea lui Ion Drăgan. Sute de persoane au venit să-l conducă pe ultimul drum pe interpretul de muzică populară

Încă de la primele ore ale dimineții, sute de oameni s-au adunat la locuința artistului pentru a-i aduce un omagiu și pentru a fi alături de familie în aceste momente grele.

Ion Drăgan este condus pe ultimul drum

Slujba religioasă se desfășoară la cimitirul parohiei din Bălești, acolo unde Ion Drăgan își va dormi somnul de veci. Colegi de breaslă, prieteni, apropiați și admiratori au venit în număr mare, semn al prețuirii de care s-a bucurat interpretul de-a lungul vieții.

La ceremonie sunt prezenți și membri ai Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, alături de reprezentanți ai Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, instituții cu care artistul a avut o legătură strânsă de-a lungul carierei sale, notează Pandurul.

De asemenea, numeroși artiști din diferite zone ale țării au ajuns la Bălești pentru a-și lua rămas-bun de la colegul lor de breaslă, pe care îl descriu ca pe un om dedicat cântecului popular și tradițiilor gorjene.

Ion Drăgan s-a stins din viață pe 25 decembrie, chiar în prima zi de Crăciun, la locuința sa din comuna Bălești, în urma unui infarct survenit în somn.

Lasă un comentariu