Pensionarii care urmează să primească bani în plus în 2026. Pensiile nu vor mai fi indexate cu 7%

Anul 2026 se anunță dificil pentru milioane de pensionari din România și asta pentru că pensiile rămân înghețate, în timp ce alimentele și utilitățile se scumpesc. În acest context, Guvernul Bolojan analizează acordarea unui ajutor financiar pensionarilor vulnerabili. Trebuie precizat și faptul că pensiile nu se vor mai indexa cu 7% așa cum prevede legea.

Ajutor financiar pentru pensionari în 2026

Guvernul Bolojan a decis, prin primul pachet de măsuri fiscale, înghețarea punctului de pensie, măsură care ar urma să fie aplicată și în anul 2026. Chiar și în aceste condiții, autoritățile recunosc că situația pensionarilor cu venituri mici devine tot mai dificilă, mai ales că prețurile alimentelor continuă să crească.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat la Antena 3 CNN că se discută acordarea unui sprijin financiar pentru pensionarii cu pensii mici, sub forma unui ajutor „one-off”.

Potrivit acestuia, este nevoie de o măsură de sprijin pentru cei mai afectați, chiar dacă indexarea pensiilor cu 7% a fost amânată, deși în lege era prevăzut acest lucru.

Conform Ministerului Muncii, pragul luat în calcul este de 2.574 de lei, iar pensionarii care au venituri sub acest nivel reprezintă o categorie numeroasă și vulnerabilă, formată din milioane de persoane. Florin Manole a amintit că, în acest an, acești pensionari au primit un ajutor financiar de 800 de lei, acordat în două tranșe, una în luna aprilie și una în luna decembrie, înainte de sărbătorile Pascale și de

Crăciun.

„Guvernul Bolojan a decis încă din pachetul 1 înghețarea punctului de pensie. Cred însă că avem nevoie de un sprijin măcar pentru cei mai nevoiași dintre pensionari. Am avut anul acesta 800 de lei, 400 de lei în aprilie, 400 în decembrie”,

a declarat ministrul Muncii.

Deși nu a fost stabilită încă suma exactă pentru 2026, autoritățile au precizat că se caută o soluție financiară pentru această categorie vulnerabilă, în lipsa indexării prevăzute de lege cu 7%.

Pensiile rămân înghețate și nu se mai indexează cu 7%

Decizia de a îngheța pensiile pentru al doilea an consecutiv vine într-un context economic mai complicat. Potrivit legii pensiilor, valoarea punctului de referință ar fi trebuit majorată la 1 ianuarie 2026 cu aproximativ 7%, ceea ce ar fi însemnat, în medie, circa 180 de lei în plus pentru fiecare pensionar, iar impactul bugetar al acestei creșteri ar fi depășit 1,7 miliarde de euro doar pentru anul 2026.

Guvernul precizează că acest lucru nu va mai putea fi posibil din cauza deficitul bugetar ridicat și costurile mari ale împrumuturilor. Astfel, aproape 4,7 milioane de pensionari vor primi aceleași sume și în 2026 ca în 2025, în timp ce salariul minim brut pe economie urmează să fie majorat, conform legislației în vigoare.

În paralel, a fost depusă o inițiativă legislativă care vizează corectarea modului în care concediul pentru creșterea copilului este luat în calcul la pensie. Proiectul propune ca această perioadă să fie recunoscută integral ca stagiu contributiv, indiferent de anul în care a fost acordată.

Citește și: Pensiile ajung cu întârziere în ianuarie 2026. Până când vor mai plăti pensionarii CASS

Inițiatorul susține că actuala legislație creează o diferență între părinții aflați în concediu înainte și după 1 ianuarie 2006. Deși după această dată concediul este recunoscut ca vechime în muncă, perioadele anterioare sunt tratate diferit, ceea ce duce la pensii mai mici pentru unii dintre români.

Proiectul prevede recalcularea automată a pensiilor de către Casa Națională de Pensii Publice, fără a se depune în prealabil anumite cereri, în termen de cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. Inițiativa nu a primit, până acum, susținere parlamentară în totalitate și are un aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.

Astfel, din cauza că pensiile nu vor mai fi indexate cu 7%, mulți dintre pensionari vor avea de suferit, tocmai de aceea autoritățile iau în calcul acordarea unui sprijin financiar, mai ales pentru persoanele vulnerabile. Suma care urmează să fie oferită nu a fost încă stabilită.

Lasă un comentariu