Deputatul Petre Emanoil Neagu pleacă din PSD la PNL și îl susține pe Ilie Bolojan: „Sunt convingeri peste care nu pot să trec”

Mutare surprinzătoare pe scena politică: deputatul Petre Emanoil Neagu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău, a anunțat că părăsește PSD și va activa în grupul parlamentar PNL. Decizia vine în plină criză politică și reprezintă o lovitură pentru conducerea social-democrată, inclusiv pentru Sorin Grindeanu.

Un deputat PSD a plecat la PNL

Petre Emanoil Neagu a transmis oficial că nu va mai activa în grupul PSD din Camera Deputaților și că își va desfășura activitatea parlamentară alături de PNL. Deși nu s-a înscris încă formal în partid, acesta a explicat că decizia este una de conștiință.

„Azi am trimis o înştiinţare oficială la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că începând de mâine nu mai activez în grupul Partidului Social Democrat, însă activez ca şi activitate parlamentară în grupul Partidului Naţional Liberal”, a declarat acesta.

Deputatul a criticat dur poziția PSD față de Guvernul condus de Ilie Bolojan, mai ales retragerea sprijinului politic după ce partidul votase anterior pentru susținerea Executivului.

„Ce m-a făcut să trec sunt nişte convingeri ale mele peste care nu pot să trec. În primul rând, nu am înţeles acţiunea pe care a avut-o Partidul Social Democrat (…). Cu siguranţă domnul prim-ministru Bolojan a greşit, a şi lucrat, a făcut şi lucruri bune, dar toţi suntem responsabili. Când a fost asumare, când a fost bugetul, când a fost moţiune de cenzură, noi am votat pentru susţinerea Guvernului”, a spus Neagu.

El consideră că PSD ar fi trebuit să rămână în continuare implicat în rezolvarea problemelor țării, nu să se retragă.

„Şi atunci nu avem şi noi o parte? (…) Mai ales că nu e o situaţie favorabilă, sunt războaie, e criza din Golf. Cred eu că nu era momentul. Şi ce am rezolvat? Eu asta nu înţeleg”, a adăugat parlamentarul.

Petre Emanoil Neagu face apel la unitate: „Pierdem toți, în primul rând cetățenii”

Deputatul a subliniat că România traversează o perioadă dificilă și că partidele ar trebui să colaboreze, nu să se confrunte politic.

„Important este ca toate forţele responsabile (…) să-şi dea mâna ca să ieşim din situaţia în care suntem. Altfel, nu are nimeni nimic de câştigat, dar cel mai mult pierdem noi, cetăţenii”, a declarat el.

Totodată, Neagu a recunoscut că ruptura de PSD are și o componentă internă, legată de organizația județeană Buzău.

„A venit o vreme în care nu mai sunt compatibil cu anumite idei şi anumiţi colegi ai mei din Organizaţia Judeţeană Buzău”, a explicat acesta.

„A venit o vreme în care nu mai sunt compatibil cu anumite idei şi anumiţi colegi ai mei din Organizaţia Judeţeană Buzău”, a explicat acesta.

Decizia a stârnit reacții imediate în PSD. Liderul organizației Buzău, Romeo Lungu, a declarat că se aștepta la această plecare și l-a criticat pe Neagu.

„Mă aşteptam la acest lucru (…) În aceste momente se văd şi caracterele oamenilor politici. Mă aşteptam ca la vârsta şi la înţelepciunea lui să se gândească la interesul cetăţenilor, nu la interesul personal”, a spus Lungu.

Acesta a susținut că PSD i-a oferit lui Neagu toate funcțiile importante și că rezultatele nu au fost pe măsură.

„Partidul Social-Democrat i-a oferit totul (…) şi n-a făcut mari lucruri pentru judeţul Buzău. Se pare că interesul personal este mult mai important”, a adăugat liderul PSD.

„Partidul Social-Democrat i-a oferit totul (…) şi n-a făcut mari lucruri pentru judeţul Buzău. Se pare că interesul personal este mult mai important”, a adăugat liderul PSD.

Mai mult, Lungu a criticat și momentul ales pentru această mutare politică, sugerând că este o „rebranduire” târzie, făcută din motive personale.

Deși este doar un singur parlamentar, gestul are o semnificație politică importantă: arată că există fisuri în PSD și că unii aleși nu sunt de acord cu direcția partidului. Neagu a anunțat că își va continua mandatul până în 2028 și că intenționează să fie mai aproape de cetățeni, inclusiv prin deschiderea unui nou birou parlamentar, în afara sediilor de partid.

Lasă un comentariu