Elveția A Câștigat Eurovision 2024: Artistul A Spart Trofeul La Doar Câteva Minute După Ce A Fost Desemnat Câștigător. Video.

Nemo a câştigat duminică Eurovision pentru Elveţia cu „The Code”, un cântec foarte personal despre a fi non-binar. La doar câteva minute după ce a fost desemnat marele câștigător, reprezentantul Elveției a spart trofeul.

După ce a primit trofeul de la Loreen, reprezentanta Suediei din anul 2023, Nemo a urcat emoționat pe scenă pentru ultima interpretare. Vedeta a spart trofeul atunci când l-a așezat pe scenă. Trofeul are forma unui microfon clasic și este realizat din sticlă. „Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul”, a declarat reprezentantul Elveției, râzând, la conferinţa de presă de după ce a fost desemnat câștigător.

„Sper că această competiţie va putea continua să încurajeze pacea şi demnitatea pentru fiecare”, a declarat artistul, în vârstă de 24 de ani, care a obţinut 591 de puncte, oferind micuţei ţări alpine a treia coroană, scrie Agerpres. Nemo a obţinut 365 de puncte, dar a cucerit şi publicul care i-a adus 226 de puncte, permiţându-i cu 591 de puncte să-l depăşească pe favoritul croat Baby Lasagna, care a întrunit 547 de puncte.

Vezi și:  Compania aeriană Blueair a anunțat că reia zborurile din data de 10 octombrie

Ucraina s-a clasat pe locul trei (453 de puncte), iar Franţa pe locul patru (445 de puncte). „’The Code’ spune povestea călătoriei pe care am început-o realizând că nu sunt nici bărbat, nici femeie”, a afirmat anterior Nemo, ceea ce îi acordă micuţei ţări alpine, campioană a neutralităţii politice, a treia coroană într-o competiţie care îşi propune să fie apolitică. Aceasta este prima victorie a Elveţiei de la „Ne partez pas sans moi” interpretat de Celine Dion în 1988.

Artista israeliană Eden Golan, a cărei prezenţă la Malmo a generat controverse aprinse în timp ce ţara ei este în război împotriva Hamas în Gaza, s-a clasat pe locul cinci, obţinând 323 de puncte cu cântecul „Hurricane”. Israelul s-a calificat în finala de sâmbătă a concursului muzical Eurovision de la Malmo, în Suedia, unde mii de persoane au manifestat împotriva participării acestei ţări la competiţie pe fondul războiului din Gaza.

Vezi și:  Gina Matache, declarații neașteptate despre relația fiicei sale, Oana, cu Radu Siffredi. „Voi încerca să rezolv chestiunea în alt mod”

Tânăra artistă Eden Golan şi-a asigurat joi locul în finală cu piesa „Hurricane”, a cărei versiune iniţială a trebuit modificată deoarece făcea aluzie la atacul grupării islamiste Hamas care a însângerat Israelul la 7 octombrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *