De ce nu e bine să pupi icoanele. Părintele Calistrat: „Nu e un gest de credinţă

De ce nu e bine să pupi icoanele.

Duhovnicul spune că nu este recomandat să săruţi icoanele, mai cu seamă cele de lemn, întrucât compoziţia chimică a salivei descompune, în timp, culorile icoanei.

Părintele subliniază faptul că această practică a sărutatului icoanelor nu este un gest de prea mare evlavie, iar cine o face nu are mai multă credinţă decât cel care nu o face şi doar atinge icoana cu mâna.

 

Totodată, părintele Calistrat relatează o întâmplare neobişnuită de care a avut parte la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase

Parascheva, întâmplare care i-a întărit convingerea că icoanele sau raclele cu sfintele moaşte nu trebuie sărutate, ci doar atinse cu mâna sau cu un obiect vestimentar.

Vezi și:  Inaltarea Domnului, 25 mai. Cerurile se deschid si se indeplinesc dorinte. Ce sa faci pentru a avea parte de bine in casa

„La Sf Cuvioasă Parascheva mi s-a întâmplat o dată o chestiune inexplicabilă.

Nu-s nici înaintevăzător, nici nu mut munţii cu rugăciunea, dar punând mâna pe Sfânta, mai mult din curiozitate, cum stau mâinile una peste cealaltă, eu am pus mâna şi am simţit fierbinte cum ai pune ca pe un reşou.

Am tras mâna, persoana de lângă mine a văzut, nu şi-a dat seama, eu mi-am făcut cruce, m-am făcut că n-am observat, am

atins cu fruntea racla de argint şi mi s-a părut tot caldă şi de atunci niciodată când mă închin la Sfânta nu pun mâna sau nu ating.

Iau fesul din cap, ating de raclă şi de mâna Sfintei şi-l pun în cap şi e ca şi cum m-am atins de Sfintele moaşte.

Vezi și:  Tradiții și superstiții de Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Ce obiceiuri trebuie păstrate pentru noroc și sănătate

Acelaşi lucru îl fac şi cu icoanele. Ating fruntea uşor.

 

Mi se pare un act de prea multă pietate să stai tu să-ţi laşi rujul pe sticla de la icoană sau să descompui cu saliva ta compoziţia chimică a culorii din care este făcută.

Nu este niciun gest de credinţă superautentică sau un gest de credinţă mai sfântă decât al altuia sau mai neonişnuit dacă ai atins cu mâna marginea icoanei şi ai dus la gură, e ca şi cum ai sărutat icoana.

Noi căutăm scandal din nimic, ne place să ne isterizăm„, este de părere părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni

Vezi și:  Ce se întâmplă cu Simona Halep la TAS. Românca nu apare pe lista de audieri. Răspunsul Tribunalului

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *