Cum arată acum Teodora, fiica Lianei Stanciu. În urmă cu 15 ani, fetița a învins cancerul

Teodora, fiica Lianei Stanciu și a lui Mihai Georgescu, este acum o adolescentă în toată regula, care s-a dezvoltat frumos și armonios.
Însă primii ei ani de viață au fost la mâna destinului, deoarece ea s-a luptat cu o maladie nemiloasă. Părinții ei au făcut tot posibilul pentru a-i salva viața, astfel că în prezent, Teodora este un copil minunat.
În 2007, Liana Stanciu şi solistul trupei Bere Gratis, Mihai (Mitză) Georgescu, aflau îngroziţi că fetiţa lor în vârstă de aproape doi ani are cancer.


Pentru a ajunge cu cea mică în Austria, la tratament, a fost iniţiată o campanie de ajutorare, la care au contribuit cu diverse sume multe dintre vedetele autohtone. Teodora este acum un copil sănătos, iar părinţii ei fac tot posibilul să ajute alţi micuţi diagnosticaţi cu această boală cumplită.
Astfel, în 2009, Liana şi Mihai au înfiinţat o fundaţie umanitară cu numele fetiţei lor, Fundaţia „Teodora Georgescu”.
Cum arată acum Teodora, fiica Lianei Stanciu
Liana Stanciu, în vârstă de 50 de ani, este unul dintre cei mai apreciați oameni de radio și televiziune. Este căsătorită din 2005 cu Mihai de la „Bere Gratis” și au împreună o fiică, pe Teodora, care are acum 16 ani.
Dacă părinții ei sunt cunoscuți în toată țara, fata lor este destul de rar expusă pe rețelele sociale. Și aceasta deoarece Liana și Mihai şi-au dorit ca ea să aibă parte de-o copilărie normală, neinvadată de curiozităţi din partea presei.
Recent, Liana Stanciu a vorbit despre relația cu fiica ei și despre activitățile sale de adolescentă.
„Ne certăm, ne împăcăm, ne iubim, ne certăm iar, ne strigăm: «Nu te mai suport!», «Ba eu!», după care ne luăm în braţe: «Am greşit! Am spus o prostie!», «Şi eu! Te iubesc!», «Şi eu! Pa!». Teodora e mare acum şi are propriile-i păreri.
Citeşte, se informează, e într-o gaşcă de copii care cred că România trebuie schimbată din interior. Face engleză la nivel de excelenţă, la 16 ani dă nivelul Advanced.
Mai face şi spaniolă, şi un pic de franceză. Probabil că o să meargă pe limbi străine, ca mine, eu fiind de principiul că orice meserie de pe lumea asta ai face, te ajută imens să ştii şi limbi străine”, a spus Liana Stanciu.
Ce pasiuni are Teodora
În prezent, Teodora se face tot mai frumoasă, pe timp ce trece. După pletele lungi şi blonde şi trăsăturile chipului, e clar că o moşteneşte pe mama sa.

Vezi și:  Trei zodii cu suflet de aur. E bine să Ie ai mereu în preajmă


Crescută într-un mediu muzical, cu oameni frumoşi şi interesanţi, fiica Lianei Stanciu are toate şansele să se dezvolte într-unul dintre domeniile în care performează părinţii săi.
Cu toate acestea, se pare că este tot mai atrasă de partea de producție, și nu de creație.
„Teodora cântă, dar după ce a văzut cât de greu i-a fost tatălui ei în ultimii doi ani, nu cred că mai e atât de setată să cânte. Mai degrabă ar vrea să facă producţie muzicală”, a mai precizat Liana Stanciu despre fiica ei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *