În seara aceea intrasem în baie să fac un duș. Apa curgea liniștit, aburul umplea tot încăperea și, pentru prima dată în ziua aceea, mă relaxasem. Apoi mi-am dat seama că am uitat prosopul.
— Of, bravo mie… — am mormăit, ieșind din baie doar cu halatul pe mine.
Casa era liniștită, dar din camera fiului meu de 16 ani se auzeau niște sunete ciudate.
La început nu le-am dat atenție. Am crezut că se uită, ca de obicei, la filme cu volumul la maximum. Dar pe măsură ce ascultam, ceva nu se potrivea. Nu era sunet de film. Era… altceva.
Se auzeau suspine înfundate. Zgomote surde, de parcă cineva scăpa ceva pe jos. Și apoi, foarte încet:
— Te rog… nu…
Am înghețat. Inima îmi bătea în urechi.
M-am apropiat de ușă, cu respirația tăiată. Am lipit urechea de lemn — și m-a trecut un fior rece.
— Ești bine acolo? — am întrebat încet.
Niciun răspuns.
Doar un foșnet brusc. Apoi zgomotul unui scaun împins cu putere.
Primul gând? Că fiul meu adolescent face ceva stânjenitor și nu vrea să fie deranjat.
Dar următorul gând… a fost mult mai rău.
Nu am mai rezistat. Am împins ușa cu putere.
Ceea ce am văzut m-a îngrozit 😱😲
Continuarea adaptată
Camera era în semiîntuneric, doar lampa de pe birou lumina un colț. Fiul meu era pe podea, palid, tremurând.
În fața lui — colegul lui. Băiatul era întins pe o parte, cu ochii închiși, fața cenușie. Pe jos — un pahar răsturnat și o cutie de pastile desfăcută.
— Mamă… n-am știut ce să fac… — a șoptit fiul meu printre lacrimi. — A venit la mine, a zis că se simte rău… și deodată a căzut. Am vrut să sun, dar mi-a scăpat telefonul…
M-am aruncat lângă copilul căzut, i-am atins gâtul. Avea puls. Slab, dar era acolo.
Am sunat imediat la 112, cu mâinile tremurând. Mintea îmi era un haos. În câteva minute, ambulanța l-a preluat. Abia atunci am văzut că fiul meu ținea strâns în mâini vechiul pătură pe care i-o dădeam când era bolnav.
M-am așezat lângă el și l-am cuprins în brațe.
— Ai procedat corect. Ești un copil bun, — i-am spus, simțindu-i umerii tremurând.
După ce am rămas singuri, mi-a șoptit:
— Mamă… mi-a fost atât de frică să nu-l pierd…
