Accident mortal la Baile Herculane, dupa ce o masina a fost lovita de un TIR, în Ajunul Crăciunului.

Doi frați cu vârstele de 16 şi 20 de ani au murit într-un accident de circulaţie care a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Băile Herculane, după ce maşina în care se aflau a intrat în coliziune cu un TIR.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, din primele cercetări a rezultat că tânăra de 20 de ani, din Băile Herculane, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, iar într-o curbă uşoară la stânga a intrat pe sensul opus de mers. Aici a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani, din judeţul Gorj.

Vezi și:  O tanara femeie a murit subit, la 37 de ani. S-a îmbolnăvit în vacanța de iarnă și a ajuns la spital după Anul Nou: „De Crăciun am colindat împreună, aici, pe pământ”

“În urma accidentului a rezultat decesul conducătoarei auto în vârstă de 20 de ani şi al pasagerului din dreapta faţă din acelaşi autoturism, în vârstă de 16 ani”, a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *