Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, victima se afla pe un deal din afara localității. Polițiștii de la Secția Rurală Bicaz, ajunși la fața locului, au constatat că bărbatul avea răni la nivelul picioarelor, compatibile cu un atac de animal sălbatic.
Trupul neînsuflețit a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Zona Bicaz Chei este cunoscută pentru prezența frecventă a urșilor. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț transmite aproape săptămânal alerte RO-ALERT pentru a avertiza locuitorii. Cel mai recent mesaj de acest fel a fost emis în urmă cu două zile, după ce un urs a fost văzut în apropierea unei pensiuni din municipiul Piatra-Neamț.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările solitare în zonele împădurite și să anunțe imediat prezența urșilor la numărul unic de urgență 112.









