Un bărbat cu cancer, în vârstă de 65 de ani, din Podu Iloaiei a fost găsit spânzurat în curtea locuinței sale, astăzi, 14 aprilie 2026. Deși echipajele medicale au intervenit rapid și au încercat resuscitarea, acesta nu a mai putut fi salvat.
Un bărbat s-a sinucis pentru că avea cancer
Apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 05:30, după ce bărbatul a fost descoperit mort de familie. La fața locului au fost trimise atât un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, cât și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă fără succes.
„În cursul dimineții, în jurul orei 05.30, echipajul SMURD-TIM a fost dirijat în localitatea Podu-Iloaiei la un pacient de 65 ani, diagnosticat recent cu neoplasm rectal stadiu IV, MTS hepatice, găsit de familie spânzurat în curte (în vie). La momentul apelului pentru ambulanță a fost dirijat și echipajul SAJ B 2 din cadrul substației Podu-Iloaiei, care a inițiat protocolul de RCP, ulterior continuat de TIM. Din păcate nu a răspuns manevrelor, declarându-se decesul”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.