3 minuni săvârșite de Papa Ioan Paul al II-lea. Au trecut 17 ani de la moartea fostului Suveran Pontif

3 minuni săvârșite de Papa Ioan Paul al II-lea. Au trecut 17 ani de la moartea fostului Suveran Pontif. Iată care sunt minunile făcute de regretatul Suveran Pontif, Papa Ioan Paul al II-lea! 3 minuni săvârșite de Papa Ioan Paul al II-lea. Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef
Wojtyła s-a născut la data de 18 mai 1920, Wadowice, Polonia și a decedat la 2 aprilie 2005, Vatican, a fost al două sute șaizeci și patrulea papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.


Papa Ioan Paul al II-lea a trecut la cele veşnice pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 85 de ani, după un pontificat lung de 27 de ani, Suveranul Pontif a fost propus chiar din ziua înmormântării spre a fi declarat sfânt. Fostul Suveran Pontif a fost iubit de milioane de credincioşi din toată lumea. Astfel, în cei 27 de ani de pontificat, el
a făcut peste 100 de vizite oficiale, foarte multe în Africa. Ioan Paul al II-lea a ajuns şi în România, într-o vizită istorică, aceasta fiind prima ţară ortodoxă vizitată de un papă după Marea Schismă din 1054.
Pe 2 aprilie 2005, Papa Ioan Paul al II-lea se stingea din viață după ce a suferit un atac de cord
Papa Ioan Paul al II-lea a trecut de trei ori pe lângă moarte. Astfel, la data de 13 mai 1981, Papa era împuşcat şi rănit grav în Piaţa Sfântul Petru de turcul Mehmet Ali Agca. Un nou atentat avea să aibă loc la 12 mai 1982 în Portugalia, când
un preot spaniol a încercat să-l înjunghie cu o baionetă. Ultima tentativă a fost oorganizată de un grup radical musulman, în 1995, în Filipine.
La şase ani şi o lună de la moartea sa, fostul Papă Ioan Paul al II-lea a fost proclamat „preafericit” de succesorul său,
Benedict al XVI-lea. Odată acceptată cererea vicarului Romei, Agostino Vallini, Suveranul Pontif a rostit formula în limba
latină care îl include pe papa polonez printre preafericiţi. Sărbătoarea noului sfânt va fi în fiecare an pe 22 octombrie,
ziua în care a fost ales în fruntea pontificatului, a confirmat Benedict al XVI-lea, căruia i-a fost înmânată o fiolă cu
sângele lui Ioan Paul al II-lea imediat după proclamarea beatificării, de către sora Tobiana, foarte apropiată de Karol Wojtyla, şi de sora Marie Simon Pierre, care a fost vindecată de Parkinson de către Papa Ioan Paul al II-lea.
De asemenea, procesul de sanctificare a Papei Ioan Paul al II-lea a fost demarat la doar două luni de la deces, graţie
unei derogări date de succesorul său, a fost accelerat după ce o echipă de medici, condusă de doctorul personal al lui
Benedict al XVI-lea, a confirmat că o călugăriţă franceză ar fi fost vindecată în mod miraculos de Parkinson, în urma unei
intervenţii divine a fostului Suveran Pontif. Pentru canonizare, respectiv acordarea titlului de „sfânt” şi generalizarea
cultului la întreaga Biserică Catolică, e nevoie de confirmarea altei minuni mijlocite de Ioan Paul al II-lea.
Minuni savarsite de Papa Ioan Paul al II-lea
Vindecarea surorii Marie Simon-Pierre, care suferea de boala Parkinson
Despre ce miracol era vorba? Medicii nu găseau nicio explicaţie ştiinţifică pentru ce i s-a întâmplat unei călugăriţe din Franţa, Marie Simon-Pierre, care pare să se fi vindecat brusc de Parkison după ce întreaga congregaţie de la mănăstirea din Aix-en-Provence s-a rugat pentru ea Papei Ioan Paul al II-lea, în 2005, imediat după moartea acestuia.

Vezi și:  In noaptea de Boboteaza se deschid cerurile si Dumnezeu iti indeplineste dorintele bune!

Femeia fusese diagnosticată în 2001 cu Parkinson, o maladie de care a suferit şi fostul Suveran Pontif. În aprilie 2005, boala călugăriţei s-a agravat, obligând-o să se retragă din serviciul pe care-l presta la spitalul parizian Saint- Felicité.
Atunci, superioara mănăstirii a sfătuit-o să încerce să scrie pe o foaie numele lui Ioan Paul al II-lea, lucru aproape imposibil pentru suferindă, din cauza tremurului mâinilor. Marie-Simon-Pierre a povestit că în noaptea de 2 spre 3 iunie a reuşit totuşi să scrie citeţ numele Papei şi de atunci simptomele bolii au dispărut. Cazul ei a fost cercetat de comisiile medicale şi teologice de la Vatican care au confirmat că e vorba despre o minune.

Vezi și:  Parintele Calistrat: Lacrimile sunt de 8 feluri, 4 rele si 4 bune! Nici prin cap nu v-a trecut

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *