În fiecare an, pe data de 26 decembrie, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Soborul Maicii Domnului şi ziua Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana. Aceste două mari semnificaţii, date de biserica ortodoxă, încadrează această zi în rândul celor mai mai sărbători de peste an.
Soborul Maicii Domnului – adunare în cer şi pe pământ pentru cinstirea Sfintei Fecioare
Cuvântul bisericesc “sobor” înseamnă “adunare” şi în acest context, are două înţelesuri: mai întâi, este o chemare, un imbold, către credincioşi, pentru a se aduna în cinstea Maicii Domnului, iar, pe de altă parte, acest cuvânt mai simbolizează şi faptul că Fecioara este preaslăvită în ceruri, în mijlocul tuturor Sfinţilor fericiţi. Adunarea în sens complet este, de fapt, o „întâlnire” între cer şi pământ, între pământeni şi sfinţii şi îngerii cerului care o cinstesc pe Sfânta Fecioară, cea care, cu o zi înainte (pe 25 decembrie), a dat naştere Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana
Cuviosul Nicodim s-a născut în satul Prilep, din Macedonia, şi se trăgea dintr-o familie de aromâni. A fost un copil foarte isteţ şi primele sale lecturi au fost Sfintele Scripturi care i-au deschis drumul spre credinţa şi slujirea Domnului Iisus hristos.
Părinţii lui, care erau foarte bogaţi, nu au fost de acord cu drumul pe care şi l-a ales, îl voiau dregător la curtea domnească, însă tânărul pe atunci Nicodim a renunţat la toată averea părintească. S-a îmbrăcat în haine sărăcăcioase, a fugit din casa părintească şi s-a dus la Sfântul Munte, unde, după trei ani de ucenicie, a devenit călugăr într-o mănăstire de acolo.
La scurt timp, a ajuns diacon, apoi egumen şi stareţ al aceleiaşi mănăstiri. Plin de dragoste pentru poporul său, a părăsit Sfântul Munte şi a venit în ţară. Repede ducându-se vestea despre evlavia şi smerenia sa, preoţii şi credincioşii voiau să-l înalţe patriarh al Bisericii sârbeşti, dar Sfântul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
A trăit ca un sfânt şi a trecut Dunărea pe apă întocmai ca Mântuitorul
În România a venit mai târziu, când după o viziune pe care a avut-o, a hotărât să construiască o mănăstire într-un loc numit « La cascade », pe malul dinspre români al Dunării. El a avut şi premoniţia că ţara noastră va fi invadată de turci, iar pentru a se întări în apărare, poporul român avea nevoie de credinţă puternică.
Iniţial, nu a ştiut unde va fi ridicată mănăstirea, pentru că locul numit « La cascade » nu era cunoscut, însă doar credinţa sa puternică l-a ajutat. A îngenuncheat şi s-a rugat mult, apoi şi-a aruncat rasa călugărească în apă şi a păşit pe ea până a trecut fluviul înspre malul românesc, la Orşova.
A căutat multă vreme locul « indicat » în vedenia lui, şi pe unde a trecut a ridicat câte un altar de lemn, ca bază a viitoarelor mănăstiri. Acestea se întâmplau în timpul domniei lui Vlaicu Vodă, pentru care Sfântul Nicodim a devenit duhovnic.
Moaştele sale au dispărut
A ctitorit mai multe mănăstiri – Vodita, Tismana, Prislop – şi a trăit ca un sfânt, adunând în jurul bisericii popoare de credincioşi. A trăit şi a lucrat pe pământul românesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan şi Mircea, fiind cinstit şi preţuit, după cuviinţă, de toţi patru. Pe lângă frumoasele mânăstiri de la Sfântul Nicodim ne-a rămas şi o Evanghelie, numită Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisă în limba slavonă, chiar de mâna Sfântului.
A murit în anul 1406, la vârsta de 96 de ani, şi a fost petrecut cu jale de călugări şi de mulţime de credincioşi. A fost îngropat în mormântul pe care singur şi-l pregătise în mănăstirea Tismana, dar după un timp, dovedindu-se că trupul sau a rămas intact, a fost scos din mormânt şi aşezat cu cinste într-o raclă din biserica mânăstirii. Din pricina tulburărilor şi vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaşte au fost ascunse apoi în locuri tainice, pe care nu le ştia decât stareţul mănăstirii, dar cu timpul li s-a pierdut urma.
La Mănăstirea Tismana s-a mai păstrat până în ziua de azi numai degetul arătător de la mâna dreaptă a cuviosului, acela cu care a arătat toată viaţa sa spre Cel de Sus şi spre Împărăţia Sa.
Este o zi dedicată păcii şi armoniei
Creştinii ortodocşi sărbătoresc cea de-a doua zi a Naşterii Mântuitorului prin rugăciune de mulţumire pentru acest mare eveniment, de cinstire a Sfintei Fecioare şi de slavă. Nu se lucrează, nu se face curat, nu se generează nici un fel de conflicte sau tensiuni.
Păstrarea armoniei şi păcii trebuie să fie principala ocupaţie în această sfântă zi, iar participarea la slujba dedicată zilei este foarte preţioasă pentru sufletul fiecăruia. Cinstirea Sfântului Nicodim de la Tismana este, de asemenea, un prilej de mare bucurie pentru neamul românesc, ca semn al preţuirii şi iubirii faţă de El, ca propovăduitor şi sfânt ce a trăit pe meleagurile noastre şi care înfăptuieşte minuni chiar şi după moartea Sa.
