Zăpada Mieilor a prins pe picior greșit șoferii din țară, dar și berzele venite deja în România. Cât mai durează vremea rea

S-a întors iarna într-o singură noapte şi a blocat pe drumuri zeci de şoferi. Unii nu mai aveau maşinile echipate pentru vremea rea, alţii au avut ghinion să ajungă pe şosele pe unde nu a trecut niciun plug. Zăpada mieilor a prins pe picior greşit mii de berze care s-au întors mai devreme în ţară.Peste noapte, şoselele din județul Braşov au fost acoperite cu un strat gros de zăpadă. Deşi anunţate de meteorologi, ninsorile din aprilie i-au luat prin surprindere deopotrivă pe şoferi şi pe drumari. Mai multe autoturisme şi camioane au derapat. Şi oraşul Braşov a fost blocat de ninsoare. Autorităţile anunţă sancţiuni pentru firma de deszăpezire care a intervenit târziu. Sebastian Rusu, viceprimar Brasov: Noi avem 78 de utilaje care trebuie să fie la dispoziția primăriei și din păcate doar 20 de utilaje au acționat dimineață. Pe drumul spre Oituz, şoferii au fost nevoiţi să tragă pe dreapta în aşteptarea plugurilor. Iar pasul Tihuţa a fost blocat de zeci de TIR-uri care nu şi-au mai putut continua drumul spre Suceava. La Suceava, totul a îngheţat, însă localnicii sunt obişnuiţi cu iernile grele. În Harghita, temperaturile cu minus le-au îngreunat munca celor care au pus mâna pe mături şi raclete. Nu numai maşinile au tras pe dreapta, ci şi bicicletele.Copacii abia înfloriţi au fost copleşiţi de zăpadă. Au fost oameni care s-au bucurat totuşi de întoarcerea iernii. Lidia ne-a trimis imagini pe Fii Observator cu un om de zăpadă pe care l-a făcut în balcon. Iar un apicultor din Hunedoara a făcut om de zăpadă pe care l a împodobit cu flori de primăvară. Valul de zăpadă pune mii de berze în pericol. Păsările s-au întors mai devreme la cuiburi în acest an. “Sigur că or venit prea repede, alea sunt venite de prin februarie, în februarie a fost cald, în martie o fost frig și amu în aprilie iar e frig”, ne-a spus o femeie.În masivul Piatra Craiului, în schimb, camerele Romsilva au surprins imagini rare. Doi râşi s-au zbenguit in stratul gros de omăt acompaniaţi de ciripitul păsărilor din pădure. Cu bune sau cu rele, episodul de iarnă târzie va lua sfârşit sâmbătă, când temperaturile vor începe să crească. Săptămâna viitoare vor fi din nou 20 de grade Celsius.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*