Vremea 23 martie. Ninsorile vor continua în cea mai mare parte a țării. În Capitală, temperaturile sunt în ușoară creștere

În noaptea de luni spre marți, în sudul şi sud-estul teritoriului vor mai fi precipitaţii mixte, în general slabe cantitativ. iar local în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură va ninge. În celelalte regiuni cerul va fi doar temporar noros şi numai izolat vor mai fi condiţii pentru fulguieli trecătoare.Vântul va prezenta unele intensificări la munte, local şi temporar în estul ţării şi trecător în vest, cu viteze, în general, de 40…50km/h. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -8 şi 0 grade. Izolat va fi ceaţă, iar spre sfârşitul intervalului se va produce brumă în vestul, nordul şi local în centrul ţării.Vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări, iar în cursul zilei, temporar, vor fi precipitaţii predominant sub formã de ninsoare şi lapoviţă pe arii extinse în Maramureş, Moldova şi Transilvania, mixte local în Oltenia şi mai ales ploi, pe alocuri în Muntenia şi Dobrogea şi izolat în Crişana şi, posibil, în Banat.Noaptea vor predomina ninsorile în sud, est şi centru, iar în vest vor fi mai ales ploi şi lapoviţă. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări în cursul zilei în majoritatea regiunilor, iar noaptea mai ales în est şi la munte, unde vor fi rafale în general de 55…65 km/h, spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -10 şi 2 grade.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*