Vlad Voiculescu, scandal pe tema morților de Covid-19 înmormântați fără haine. Ministrul Sănătății a negat, inițial, existența unui ordin

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a discutat cu reprezentanții Cultelor despre înmormântările celor care au fost bolnavi Covid-19. În cadrul declarației de presă, acesta a fost întrebat dacă Ministerul își asumă responsabilitatea sau măcar cere scuze rudelor bolnavilor care au fost înmormântați dezbrăcați, în saci, însă a refuzat să facă acest lucru, spunând că totul este o invenție și că vina, dacă există astfel de cazuri, ar fi a celor care oferă servicii de pompe funebre.„Dacă nu s-a respectat până acum e o problemă. Nu spune nimeni nicăieri într-un ordin de ministru că oamenii nu ar trebui să fie îmbrăcați. Repet, nu spune nicăieri într-un ordin de ministru. Dacă nu s-a respectat undeva este din pricina unei lipse de bun simț elementare a oamenilor. Nu există nicio prevedere într-un ordin de ministru care să spună că nu era posibil până acum ca oamenii să fie îmbrăcați. (…) Dacă sunt situații, nu înseamnă că a fost… în ordinul vechi nu scrie nicăieri. (…) Dacă cei de la pompe funebre au înmormântat oameni fără să respecte legea, atunci au făcut de capul lor și nu are nimeni din acest minister de ce să își ceară scuze”, a declarat Vlad Voiculescu.Confruntat de un reporter cu articolul din Ordin, care făcea referire la înmormântarea celor autopsiaţi şi care se face cu introducerea corpurilor în saci, fără haine, Vlad Voiculescu a declarat că se va informa.Ulterior, ministrul Sănătății a revent într-o postare pe pagina de Facebook în care a recunoscut că a greșit și a anunțat că reglementarea va fi modificată.„Din păcate, în cadrul întâlnirii (n.r. cu presa) am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 “se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.” Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.Reglementarea la care face referire Vlad Voiculescu se regăsește în Protocolul Specific din 13 martie 2020 privind managementul în caz de deces al pacienților infectați cu noul coronavirus (SARS-CoV2), aprobat prin ORDINUL nr. 436 din 13 martie 2020 și publicat în Monitorul Oficial.La Articolul 7 se precizează „Cadavrele contaminate ca urmare a infecției COVID-19 confirmate prin teste specifice de laborator, care au fost autopsiate, se îmbălsămează cu caracter obligatoriu la sfârșitul autopsiei pentru a preveni transmiterea infecției. Aceste cadavre se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.După identificarea cadavrului de către aparținătorii decedatului sau de către cei desemnați în condițiile prezentului protocol și semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea cadavrului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluție de formaldehidă peste cadavru, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenți de vinil, astfel: după fiecare introducere a cadavrului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină.Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, se pulverizează cu produs biocid de tip TP22 sau formol, urmând a se închide și sigila sicriul înainte de ieșirea din instituția medico-legală și predarea către aparținători, aceștia din urmă având obligația de a nu-l mai deschide ulterior.Familia sau reprezentanții autorităților publice locale (pentru cazurile sociale) sunt cei care aduc sicriul în care se pune cadavrul. Toate autopsiile medico-legale în cazurile de suspiciune/ confirmare cu infecție cu SARS-CoV 2 se vor face doar pe baza ordonanței emise de organele de cercetare penală.Toate cazurile „suspecte“ vor fi considerate drept cazuri „confirmate“ și se vor lua măsurile de protecție corespunzătoare.Înhumarea cadavrelor confirmate cu infecție cu COVID-19 se va face în aceleași condiții de înhumare impuse persoanelor decedate de alte cauze.Documentele medicale, precum foaia de observație clinică etc., care provin din zona de contaminare (ATI, UPU, secția boli infecțioase etc.) și care sunt necesare dispunerii ordonanței de autopsiere medico-legală vor fi prelucrate în format electronic spre a fi transmise către administrația spitalului și mai departe către parchete, instituții de medicină legală și servicii de anatomie patologică.În situațiile prevăzute în prezentul protocol, în care se solicită confirmarea prin testare COVID, aceasta se va face în colaborare cu direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București. Nerespectarea prevederilor prezentului protocol specific se sancționează potrivit legii”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*