Venezuela: Alţi 340 de colaboratori ai preşedintelui Maduro au rămas fără viza SUA

Statele Unite au adăugat pe lista persoanelor cu interdicţie de viză alţi 340 de apropiaţi ai preşedintelui Nicolas Maduro, cu începere de luni, a anunţat joi Departamentul de Stat american, relatează AFP.

„Peste 600” de indivizi au fost lipsiţi de viza SUA de la sfârşitul lui 2018, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane. Robert Palladino a mai precizat că suplimentarea „revocării” vizelor este în discuţie.

Purtătorul de cuvânt a informat că 107 foşti diplomaţi fac parte dintre cei 340 de indivizi cărora de luni li s-a retras viza.

Disputa dintre Washington şi Caracas continuă să crească în intensitate după ce în ianuarie Donald Trump l-a recunoscut pe Juan Guaido, liderul opoziţiei, ca preşedinte interimar.

Mai devreme în cursul zilei de joi, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a anunţat că toţi diplomaţii americani au părăsit Venezuela, confruntată cu o gravă criză economică.

Şeful diplomaţiei SUA a reiterat sprijinul acordat de Washington „preşedintelui interimar Juan Guadio”, adăugând că administraţia americană „aşteaptă cu nerăbdare să revină atunci când va începe tranziţia democratică” în Venezuela.

Ţara sud-americană s-a confruntat timp de mai multe zile cu o uriaşă pană de curent, notează AFP.AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *