
Un bărbat din Timişoara este căutat de către poliţişti după ce ar fi plecat cu 400 de lei din magazinul în care fusese la cumpărături. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere. Oamenii cer ajutorul pentru identificarea individului.Incidentul a avut loc joi seara, în jurul orei 19:30 într-un magazin alimentar din zona Lipovei, din Timişoara. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere, se vede cum bărbatul a venit să cumpere nişte băutură răcoritoare. În timp ce aştepta restul, acesta îi cere vănzătoarei să îi schimbe 4 bacnote de 200 de lei în 8 bucăţi de 100 de lei. Vânzătoarea i-a schimbat banii ceruţi şi i-a înmânat. Numai că în acel moment, individul s-a răzgândit şi a spus că îşi vrea banii înapoi.Profitând de un moment de neatenţie din partea vânzătoarei, în momentul în care i-a înapoiat banii, bărbatul a oprit 400 de lei din cei 800. Femeia nu a realizat ce s-a întâmplat pentru că în magazin erau şi alţi oameni care aşteptau la coadă să îşi facă cumpărăturile. Însă patronul magazinului a văzut întreaga scenă la câteva minute după ce s-a întâmplat incidentul. Oamenii au depus plângere la secția 5 de poliție din Timișoara şi speră să îl găsească cât mai repede. Bărbatul este acum căutat de către poliţişti. – material realizat cu informații și imagini furnizate de telespectatori pe Fii Observator –
Sursa: Observator
Leave a Reply