Valeriu Gheorghiţă: În toamnă ar putea începe vaccinarea copiilor împotriva Covid-19

„Am văzut că compania Pfizer a depus deja la FDA datele pentru a obţine autorizare şi indicaţie pentru grupa de vârstă 12 – 15 ani ceea ce înseamnă că într-un interval de circa două luni este foarte probabil să avem această autorizare şi de la FDA şi cu siguranţă şi de la Agenţia Europeană a Medicamentului aşa încât cred că din toamnă, din trimestrul al treilea, am putea să avem această indicaţie şi să şi facem acest tip de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.Alianţa Pfizer/ BioNTech a depus, vineri, în Statele Unite o cerere de extindere a autorizării de urgenţă a vaccinului contra Covid-19 la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani.Companiile au anunțat că intenționează să facă solicitarea şi “altor autorităţi de reglementare din întreaga lume în următoarele zile”.Solicitarea de extindere, depusă la Agenţia Americană a Medicamentului (FDA), este bazată pe datele testelor clinice din faza a treia la această categorie de vârstă, “care au demonstrat o eficienţă de 100%” în prevenirea maladiei, au subliniat ele.La sfârşitul lui martie, companiile au publicat rezultatele testelor lor făcute pe 2.260 de adolescenţi din SUA, cu “răspunsuri consistente de anticorpi” după injecţii.Și vaccinul Johnson & Johnson urmează să fie testat şi pe copii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani. Extinderea studiului va viza mai întâi vaccinarea cu Johnson & Johnson a adolescenților cu vârsta cuprinsă între 16 și 17 ani. Dacă vaccinul pare a fi sigur și solicită un răspuns imun în această grupă de vârstă, studiul va fi realizat pe copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.Moderna și Pfizer – producătorii celorlalte două vaccinuri Covid autorizate în SUA – au studiile la adolescenți. Testele în ceea ce priveşte vaccinarea la copii nu sunt fără precedent, dar unii critici susțin că în condiţiile în care coronavirusul infectează rar copiii și aproape niciodată nu aproape niciodată nu sunt înregistrate decese, vaccinarea copiilor nu ar fi în beneficiul lor, ci în beneficiul adulților cu risc.Dr. Anthony Fauci a spus că vaccinarea copiilor ar putea juca un rol important în stoparea pandemiei, chiar dacă el și alți oficiali din domeniul sănătății spun că profesorii și elevii nu au nevoie de vaccinuri pentru a se întoarce în siguranță la școală.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*