Unul dintre cei mai reputaţi critici de artă din România a decedat la 93 de ani

Unul dintre cei mai reputaţi critici şi istorici de artă din România, Adina Nanu s-a născut în Bucureşti, la 4 august 1927 şi a publicat peste 30 volume de istoria artelor vizuale, plastice şi decorative, în care a susţinut că imaginea umană trebuie socotită prima şi cea mai însemnată artă decorativă.

„Cea care ne-a dat aripi să înfiinţăm Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură, cea care a susţinut mereu ideile şi proiectele noastre, prof. Adina Nanu, a plecat dintre noi lăsând un gol imens. „Contemporanilor, mereu grăbiţi, că numai prin artă simţi că trăieşti cu adevărat, cu toată fiinţa, atât a creatorului, cât şi a celui care primeşte darul. Şi că toate imaginile, nu numai ale operelor din muzee, dar şi cele ale vieţii zilnice se pot ridica la nivel artistic, bucurându-ne sufletele”, a fost mesajul Asociaţiei pentru Muzică, Artă şi Cultură.Alte ArticoleDetalii cutremurătoare despre agresoarea Mirelei Vaida. Ţinta …Soţia lui Nelu Ploieşteanu a ajuns la spital, în timp ce artistul …Vica Blochina, pe perfuzii la spital după un accident rutier. …

Unul dintre cei mai cunoscuţi critici de artă a lăsat în urmă o colecţie impresionantă de piese de port popular

Adina Nanu a fost omagiată şi de directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, ea fiind foarte legată de acest domeniu, strângând de-a lungul vremii cea mai mare colecţie de port popular românesc.

„Anunţ, cu mare regret, că ne-a părăsit doamna Adina Nanu. La cei 93 de ani ai dumneaei, avea o energie şi o vitalitate pe care nu o au mulţi dintre tineri. Era un uriaş rezervor de idei, de cunoştinţe, de generozitate, de iniţiative.

Proiectul său de o viaţă, de a înfiinţa un muzeu al costumului românesc nu a ajuns să fie oficializat, deşi multe dintre exponatele pe care le-a strâns, cu profesionalism, de-a lungul vieţii, au fost văzute în expoziţii temporare. La Muzeul Naţional al Ţăranului Român, doamna Nanu a organizat, ultima oară, un memorabil eveniment, în primăvara anului 2016, la care am avut marea bucurie de a participa.

Este păcat că autorităţile nu au reuşit, până acum, să pună în valoare colecţia de patrimoniu pe care a îngrijit-o doamna Adina Nanu. Dincolo de asta, rămâne îndelungata ei carieră profesorală şi de critic de artă, pe care a slujit-o cu devoţiune. Dumnezeu să o odihnească şi să îi întărească familia!”, a scris directorul MNŢR, Virgil Ştefan Niţulescu, pe Facebook.

Citeşte şi: Soţia lui Nelu Ploieşteanu a ajuns la spital, în timp ce artistul este intubat, la ATI

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*