Un român şi un albanez, găsiţi dezbrăcaţi şi mutilaţi pe o autostradă din Spania. Un şofer drogat, suspectat că i-ar fi ucis pe cei doi

Garda Civilă spaniolă are un prim suspect în ancheta declanşată vineri, după ce cadavrele a doi tineri, un român şi un albanez, au fost descoperite dezbrăcate şi mutilate, pe AP-7, în Los Alcázares, Murcia. Oamenii legii cercetează dacă cei doi au fost ucişi de un şofer drogat.Primele verificări criminalistice indică faptul că rănile găsite pe cele două cadavre au fost provocate în urma unui accident de maşină. Mai precis, scriu jurnaliştii de la publicaţia spaniolă La Opinion de Murcia, cei doi au fost călcaţi de un autoturism.În urma investigaţiilor, anchetatorii au identificat un suspect. Este vorba despre un şofer care, în momentul în care a fost prins, a ieșit pozitiv la testul de droguri. Individul nu a fost arestat, însă cercetările continuă. Dacă oamenii legii dovedesc faptul că bărbatul este implicat în moartea celor doi, el va fi acuzat de omor involuntar.Însă, principala ipoteză a anchetatorilor este că mașina în care se aflau românul şi albanezul s-a defectat pe drum. Când cei doi au coborât din autoturism şi au încercat să îl împingă, au fost spulberaţi de o altă mașină.În așteptarea concluziilor Institutului de Medicină Legală, mutilările pe care le-au prezentat cele două cadavre (unuia dintre ei a fost decapitat) ar putea fi cauzate de izbitură.Nu există, însă, nicio explicație pentru faptul că cei doi erau dezbrăcaţi atunci când au fost găsiţi.O ipotează ar fi ca lovitura puternică să le fi sfâşiat hainele.Accidentul s-a produs vineri, în jurul orei 5:30 dimineața, la ieșirea AP-7 către Los Narejos. Un apel al unui șofer a alertat echipajele de prim-ajutor, după ce două vechicule s-au ciocnit. Ajunşi la faţa locului, polițiștii locali și pompierii au găsit două cadavre dezbrăcate şi mutilate, ambele în afara mașinii: pe asfalt.Şoferul care a sunat la numărul unic de urgenţă le-a spus polițiștilor că este singur în mașina sa și s-a ciocnit, fără să o poată evita, cu o altă mașină care a fost oprită în mijlocul drumului.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*