Un băieţel de 5 ani şi-a salvat mama sunând la Urgenţe, după ce femeia gravidă a leșinat în casă, în Marea Britanie: “Este un erou”

La o vârstă fragedă, Monty Baker a dat dovadă de un curaj uimitor. După ce mama lui și-a pierdut conștiența în sufrageria casei, copilul a pus mâna pe telefon, le-a explicat operatorilor de la Serviciul de Urgență ce s-a întâmplat, le-a dat adresa exactă și, imediat după asta, a luat bicicleta și a mers la bunicii lui pentru a-i anunța că mama lui a leșinat.”Monty a fost atât de calm și de curajos încât a fost ușor să vorbesc cu el până când ofițerii au ajuns. Mi-a dat numele mamei lui, adresa și s-a asigurat că ușa era deschisă. Am vorbit despre surioara lui, despre ce a mâncat și ne-a răspuns la întrebări cu privire la mama lui și cum a procedat când femeia a mai leșinat în trecut”, a povestit Holly Simmons, operatoarea care a preluat apelul.”Sunt atât de mândră de el. E o binecuvântare și o inspirație în fiecare zi. E foarte bucuros, iubitor, drăguț și curajos. Nu m-a mirat cât de calm a fost. Ia totul la pas. Nimic nu-l deranjează prea mult”, a mărturisit mama lui, Amber, în urma incidentului. Femeia, în vârstă de 28 de ani, suferă de o formă de paralizie cerebrală.În semn de recunoștin’ă, agenții din Sussex l-au recompensat cu cadouri, printre care o mașină de poliție și un certificat special primit chiar de la șeful poliției, Jo Shiner. “Trebuie să recunoaștem că Monty este un erou. Suntem impresionați de cât de curajos este și mama lui nu ar putea fi mai mândră. Holly făcut o treabă extraordinară în adunarea informațiilor până când ajutorul a venit”, a spus ofițerul. Tot el a precizat că nu este pentru prima oară când Monty sună la numărul de urgență.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*