Un an de pandemie. Ce am învățat din tot acest coșmar

S-a spus despre coronavirus că a apărut de la un liliac, de la un pangolin sau chiar că a scăpat dintr-un laborator. Că nu afectează copiii, că nu-l poţi lua a doua oară şi că nu vom avea un vaccin în mai puţin de un an. Ce credeam la început e diferit de ce am învăţat într-un an de pandemie.Nelu Tătaru, fostul ministrul al Sănătății: Informaţiile erau oarecum contradictorii și destul de confuze.Dr. Bogdan Oprița, șeful SMURD București: Se presupunea că boala respectivă este mult mai gravă şi mult mai contagioasă. Pacienţii îi transportam cu acele izolete de transport. Dr. Mihai Craiu, medic pediatru: Credeam iniţial, din studiile raportate în China, că nu afectează deloc copiii. Şi am aflat că nici asta nu este adevărat. Bianca Dobroiu, pacientă: Pentru mine a fost horror. Deci un film horror, atât. În primăvara anului trecut, o știre făcea înconjurul lumii. O tânără româncă, pacienta 0 din Bologna, a fost infectată cu coronavirus timp de 74 de zile. Se îmbolnăvise la Milano Fashion Week și nu se mai vindeca. Atunci, cazul ei uimea lumea medicală, care credea că în cel mult 14 zile testul devine negativ. Astăzi, am aflat că virusul, despre care tot nu se ştie cum a apărut, e mai perfid decât ştiam. Şi nu doar vârstnicii sunt în pericol. Bianca Dobroiu, pacientă: Nu reușeam să mă mai ridic din pat. Simțeam că nu se va mai termină niciodată. Timp de 60-70 de zile am continuat să fac teste pozitive până la al 13-lea, care a fost negativ.Bianca s-a infectat în februarie anul trecut şi a scăpat de coronavirus în mai. Chiar când un alt român ieşea din comă, după 60 de zile într-un spital din Spania. Imaginea mamei lui îngenuncheate în faţa medicilor care l-au salvat a devenit faimoasă. Denis era cel mai tânăr pacient din regiune: împlinise 29 de ani pe un pat de Terapie Intensivă. Vârsta nu l-a ferit de virus. Dimpotrivă: cele mai multe cazuri au apărut la români sub 50 de ani. Peste 3.000 dintre ei n-au supravieţuit. Reporter: Ce ţi-au spus medicii după ce ai ieşit din comă?Denis Cîrpaci, pacient: Au zis că de două ori am fost mort. Dr. Andrei Cuibari, medic ATI “Matei Balş”: În meseria noastră, suferinţa şi moartea stau cu noi la aceeaşi masă. Reporter: Cât de mult aţi luptat pentru fiecare pacient care a intrat în secţia dumneavoastră? Dr. Andrei Cuibari, medic ATI “Matei Balş”: Până în ultima clipă, până în ultima secundă.Reporter: Iar atunci când inima lor se oprea… ce simţeaţi? Dr. Andrei Cuibari, medic ATI “Matei Balş”: Se oprea şi o bucăţică din noi. Între timp, medicii au învăţat că pericolul nu dispare nici după externarea pacienţilor, indiferent de vârsta lor. Boala poate lăsa sechele pe termen lung, de la pierderea gustului sau a mirosului, până la fibroza pulmonară – care a apărut la sute de mii de oameni din toată lumea. Denis Cîrpaci, pacient: Când m-am trezit, nu mai puteam să umblu, să mănânc… Eram pur şi simplu o legumă. Îmi doream să-mi iau copiii în braţe şi nu puteam. Nu puteam să mişc mâinile. Dr. Andrei Cuibari, medic ATI “Matei Balş”: Au trebuit să reînveţe multe lucruri, să meargă, să mănânce… Externările au fost cu anumite leziuni neurologice. Acum câteva săptămâni, zece trepte înseamnau prea mult pentru Adrian Roşca. La 46 de ani, coronavirusul l-a trimis pe-un pat de terapie intensivă, cu 70% afectare pulmonară. Două săptămâni s-a luptat pentru viaţa lui. De trei luni, încearcă să recupereze ce a pierdut. Şi fizic, şi emoţional. Reporter: Vă amintiţi cum a fost prima dată când aţi pus din nou piciorul pe podea?Adrian Roșca, pacient: Da. Mi-amintesc foarte bine. Medicii au vrut să îmi facă o surpriză. M-au ridicat de pe pat, cu ajutor, m-au pus pe un scaun la geam, eram la etajul doi şi vis a vis am reuşit să o văd pe soţia mea… care m-a susţinut tot timpul ăsta. A stat în fiecare zi două-trei ore sub fereastra mea, fără să mă vadă, doar ca să fie alături de mine.Dr. Andrei Cuibari, medic ATI “Matei Balş”: Gândiţi-vă că îţi vezi o rudă pentru ultima oară.Reporter: Vă spuneau ceva, să le transmiteţi ceva celor internaţi? Dr. Andrei Cuibari, medic ATI “Matei Balş”: De cele mai multe ori, mesajele au fost… spune-le că îi iubesc, că îl iubesc sau că o iubesc.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*