Tragedie aviatică la petrecerea de dezvăluire a genului unui bebeluș. Tinerii părinți au privit înspăimântați cum avionul se prăbușește în mare, în Mexic

O petrecere organizată de doi viitori părinți, în care urma să fie dezvăluit genul bebelușului lor încă nenăscut, a luat o întorsătură tragică după ce avionul care trebuia să lanseze bannerul cu anunțul s-a prăbușit în mare.Tragedia, în care au murit doi oameni, s-a petrecut în Cancun, Mexic. Victimele se aflau într-un avion care trebuia să zboare peste o barcă în Cancun, purtând un banner care anunța că viitorii părinți aveau o fetiță.Dar oaspeții uimiți au țipat înspăimântați când avionul a spiralat în aer și a plonjat în mare.Potrivit US Sun, tinerii părinți și prietenii acestora se aflau pe o barcă în laguna Nichupte, în jurul orei 15.30 marți, când Cessna 206 – închiriat de la o companie numită Xomex – era programat să zboare peste ei.Insider a contactat Xomex pentru comentarii.Într-un videoclip postat pe Internet, spectatorii sunt auziți strigând de bucurie „Este fată, este fată!” – înainte ca avionul să se prăbușească în mare.Presa din Cancun a raportat că patru persoane se aflau la bordul avionului care s-a prăbușit. Doar două dintre ele au putut fi salvate. New York Post a spus că Agenția Federală a Aviației Civile a lansat o investigație în legătură cu tragedia din lagună și pentru a afla ce a cauzat accidentul.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*