Tot mai mulți europeni sunt revoltați de carantine și restricții. Francezii nu mai vor în case, în plin val 3 al pandemiei

Sfârşitul de săptămână este al protestelor în Europa. În Bristol au fost confruntări violente între poliţişti şi localnicii nemulţumiţi că oamenii legii ar putea primi puteri sporite, iar în Franţa mii de oameni au ieşit în stradă din nou împotriva măsurilor de carantină.Fără a ţine cont de restricţiile impuse de pandemie, locuitorii din Bristol au ieşit în stradă cu sutele. O dată cu lăsarea serii, protestul s-a transformat în lupte de stradă între protestatari şi poliţişti. Oamenii legii au fost luaţi la ţintă cu sticle, cărămizi, ouă şi artificii. Agenţii s-au apărat cu scuturile şi cu bastoantele, iar mai multe persoane recalcitrante au fos reţinute şi duse la secţie. Revolta populaţiei a fost stârnită de un proiect de lege care ar urma să dea noi libertăţi agenţilor pentru a restricționa protestele. Şi asta într-o perioadă în care oamenii ies săptămânal în stradă nemulţumiţi de măsurile de carantină. Revoltă şi de cealaltă parte a Canalului Mânecii. Confruntaţi cu un număr mare de infectări şi reticenţi în privinţa vaccinării, francezii au aflat că îi ameninţă noi restricţii. Au întâmpinat anunţul cu proteste şi ieri şi azi. În stradă au ieşit şi actori, cântăreţi de operă şi alţi artişti. Pentru că nu mai muncesc de un an şi fără alte surse de venit, oamenii au ocupat peste 60 de instituţii de cultură din Hexagon şi cer reluarea spectacolelor. Nu îşi permit să se relaxeze nici belgienii. Numai în ultima săptămână, infecţiile au crescut cu cu 40%. Pentru a le ţine sub control, guvernnaţii au anunţat noi restricţii. Rămân deschise magazinele, însă, cu excepţia celor alimentare, toate celelalte, cum ar fi cele de îmbrăcăminte, vor putea primi clienţi doar cu programare. Pentru moment, magazinele pot rămâne deschise, dar numai cu programare. Clienţii îşi pot rezerva un anumit interval pe internet, ori pentru o sesiune de shopping de 30 de minute sau pentru a ridica un pachet sau a da un produs înapoi. Se reînchid însă, după doar câteva săptămâni de funcţionare, saloanele de înfrumuseţare, de masaj şi tatuaje, iar oamenii nu au voie să se întâlnească decât în grupuri de patru persoane.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*