Tornadă ucigaşă în SUA. Cel puţin cinci persoane au murit GALERIE FOTO

Tornadă ucigaşă în SUA. Cel puţin cinci persane au murit joi după ce o tornadă a lovit comitatul Calhoun, din Alabama, Statele Unite, au informat autorităţile locale citate de EFE, scrie Agerpres.

„Numeroase case au fost avariate, multe persoane sunt rănite şi există cel puţin cinci morţi”, a declarat postului CNN şeriful comitatului, Matthew Wade.Alte ArticoleParlamentul European cere renunţarea la schimbarea orei de două …Incendiu la spital Covid: zece persoane au murit VIDEOUn pasager care a tras semnalul de alarmă a provocat o tragedie. …

Trei dintre cele cinci persoane decedate fac parte din aceeaşi familie şi locuiau într-un imobil din localitatea Ohatchee. Celelalte două locuiau în case mobile, una în Ohatchee, iar cealaltă în Wellington. Există de asemenea şi persoane date dispărute.

IMAGINI ŞOCANTE. Un incendiu de pădure din California s-a transformat într-o tornadă de foc

Tornadă ucigaşă în SUA. Directorul pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă din Alabama, Brian Hastings, a cerut locuitorilor din zonă să rămână în alertă.

„Vor fi mai mulţi răniţi şi sperăm să minimizăm numărul morţilor. Dar a fost o zi cumplită”, a declarat Hastings site-ului de specialitate The Weather Channel.

Mai multe tornade au lovit joi sudul Statelor Unite, provocând numeroase pagube materiale mai ales în Alabama, inclusiv în cel mai mare oraş din zonă, Birmingham.

Într-unul dintre cele mai recente mesaje postate joi seară pe Twitter, Serviciul Naţional de Meteorologe (NWS) din Birmingham a avertizat că în zona centrală a statului Alabama există încă pericolul de a se forma noi tornade.

„Încă nu suntem în afara oricărui pericol”, a subliniat NWS.

Fenomene extreme în România. O tornadă de praf a fost surprinsă în judeţul Galaţi VIDEO

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*