Timișoara iese din carantină, deși a ajuns la o rată de infectare mai mare. Reacția lui Dominic Fritz

Timișoara iese din carantină la miercuri la miezul nopții, deși a ajuns la o rată de infectare mai mare decât atunci când au fost impuse restricțiile anti-COVID.Timișoara și localitățile Dumbrăvița, Giroc, Moșnița Nouă și Ghiroda ies în carantină miercuri la miezul nopții. Cu toate că INSP a propus ca localitățile să mai stea în carantină, CJSU a votat că nu mai este nevoie. Rata de infectare din Timişoara era luni la 7,96 de cazuri la mia de locuitori.Timișoara, Dumbrăvița, Ghiroda, Moșnița Nouă și Giroc sunt în carantină din 8 martie. Inițial, măsura s-a aplicat pentru 14 zile, apoi a fost prelungită pentru trei zile de șeful DSU Raed Arafat, iar apoi a mai fost prelungită încă șapte zile. Pe 6 martie rata de infectare era de 7,49 la mia de locuitori.”La recomandarea DSP Timiș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât, și cu votul meu, să nu prelungească carantina în zona metropolitană Timișoara. După peste 3 săptămâni de sacrificii, carantina a reușit să tragă o frână de urgență creșterii rapide. De câteva zile am intrat pe un trend descrescător, în timp ce valul infectărilor în restul țării crește, mai ales în orașele mari. În același timp, așa cum am cerut de mai multe ori, de săptămână trecută există un nou set de măsuri clare la nivel național, unele chiar mai stricte decât cele instituite în carantină. Trebuie să ne fie clar: situația este în continuare serioasă. Acum este absolut esențial să nu aruncăm avansul pe care l-am făcut în ultimele săptămâni. Este, din păcate, în continuare nevoie de măsuri care să limiteze contactul fizic între oameni, pentru a încetini răspândirea virusului. Sper să cădem în curând și sub rata de 7, pentru ca să se elimine unele din restricții. Știu că nu a fost o perioadă ușoară pentru nimeni. Mulți dintre voi sunt, pe bună dreptate, supărați și la limitele puterilor. Dar pentru binele vostru și al celor din jur, ați respectat regulile și constrângerile, fie că ați fost sau nu de acord cu ele. Iar pentru asta vă mulțumesc. Datorită vouă am reușit să oprim creșterea. Depinde acum numai de noi, de solidaritatea și conștiința noastră, să respectăm în continuare regulile sanitare. Și sunt sigur că și forțele de ordine se vor îngriji ca regulile să fie aplicate. Vă îndemn și vă sfătuiesc să vă vaccinați împotriva coronavirusului, o puteți face foarte ușor. Doar prin imunizarea colectivă vom putea reveni la normal și avem o șansă reală în acest moment ca noi, cei din Timișoara să fim primii care atingem acest țel.” a scris primarul Timișoarei, Dominic Fritz pe Facebook.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*