Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu autoutilitara într-un pârâu, în Băile Felix

În jurul orei 12:20, autoritățile au fost sesizate cu privire la producerea unui incident rutier grav, pe strada Primăverii din localitatea Băile Felix. Un bărbat s-a stins din viață, după ce a intrat cu autoutilitara într-un pârâu.

ISU Bihor a fost sesizat vineri, 16 ianuarie 2026, în jurul orei 12:20, cu privire la producerea unui incident rutier în Băile Felix. O autoutilitară, la volanului căruia se afla un bărbat, a ajuns în pârâul Peța. Persoana care a apelat numărul de urgență 112 a menționat că șoferul autoutilitarei se afla în stare de inconștiență.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca, a menționat că la fața locului s-au deplasat „pompierii Gărzii 1 Mai, cu o autospecială de intervenție, pompierii din cadrul Detașamentului 1 cu autospeciala de descarcerare grea, precum și echipajul de terapie intensiva mobilă al SMURD Oradea cu o ambulanță de terapie

intensivă mobilă și autospeciala medicului de urgență”, potrivit bihon.ro.

La fața locului, salvatorii au evacuat victima din autoutilitară, după care au aplicat manevrele de resuscitare. Cu toate acestea, viața șoferului nu a putut fi salvată, cadrele medicale declarând decesul acestuia.

Citește și: Cât are de plătit Traian Băsescu pentru impozitul din 2026: “Cred că acum s-a ajuns la un preț corect.”

Citește si: Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”

Citește și: O femeie de 36 de ani și-a dat ultima suflare în frig, după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin

În urma primelor investigații realizare de oamenii legii aflați la fața locului, s-a constatat că un singur vehicul a fost implicat în incidentul rutier, mai exact autoutilitara. Șoferul autoutilitarei a scăpat controlul asupra direcției de mers, din motive care urmează să fie stabilite de oamenii legii, a părăsit carosabilul și s-a oprit în albia pârâului Peța.

„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în eveniment a fost implicat un singur vehicul, respectiv o autoutilitară, al cărei conducător, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției, a părăsit carosabilul și s-a oprit în albia pârâului Peța”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Lasă un comentariu