Sute de soldaţi români, americani şi polonezi au participat la un exerciţiu NATO în apropiere de Galaţi

Desfăşurare de forţe NATO lângă Galaţi. 500 de soldaţi români, americani şi polonezi au participat la un amplu exerciţiu militar, în poligonul de la Smârdan. Zeci de tancuri, blindate şi sute de infanterişti s-au antrenat timp de opt zile pentru a pune la punct o serie de tactici de luptă comune între cele trei ţări. Timp de câteva ore, zeci de tancuri şi blindate dotate cu arme automate de mare calibru au tras sute de proiectile şi gloanţe. În urma lor au rămas TAB-uri incendiate şi pajişti în flacări. Toţi cei 500 de militari sunt desfăşuraţi în teren, împreună cu toată tehnica de luptă. Iar ca parte a exerciţiului, se încearcă eliminarea inamicului care se află undeva la câţiva kilometri distanţă. După ce blindatele au distrus ţintele inamice, infanteriştii au trecut în prim-plan. Desfăşuraţi pe mai multe linii, soldaţii au străbătut o parte a poligonului pe jos, pentru a elimina inamicul. Neil Hollenbeck, US Army: Cu soladaţi polonezi, români, americani, învâţănd unul de altul, mâncând mâncare unii de la alţii, cu posibilităţi de a se ajuta unul pe altul în teren, poţi vedea că alianţa funcţionează. Marcel Drăghici, Infanteria română: Scopul nostru a fost unul comun de a ne pregăti împreună şi de a arăta o postură eficientă a alianţei aici în sud-estul tratatului NATO. La exerciţiul militar, din partea României au participat printre alţii şi soldaţi din Batalionul 631 Tancuri. Iar ce se întâmplă în interiorul unui tanc în timpul unor astfel de lupte, doar tanchiştii ştiu. O echipă Observator a suprins în exclusivitate imagini din interiorul unui astfel de monstru blindat. Deşi are dimensiuni impresionante, 10 metri lungime, peste trei metri lăţime şi aproximativ 50 de tone, spaţiul din interior este mic. Ceea ce înseamnă că fiecare mişcare a echipajului de patru soldaţi trebuie să fie bine calculată. Justice Eagle 21.1 este primul mare exerciţiu al alianţei nord-atlantice desfăşurat în România în 2021.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*