Stare de urgenţă în Republica Moldova, până pe 30 mai. Alegerile anticipate sunt excluse în perioada următoare

Proiectul de lege care instituie stare de urgenţă a fost iniţiat de deputaţii socialişti (PSRM) şi a fost criticat de opoziţie, care a propus ca starea de urgenţă să fie instituită iniţial pentru 15 zile. Totodată, parlamentarii din opoziţie i-au acuzat cei socialişti că, de fapt, ar încerca să blocheze procesele politice şi nu să adopte măsuri sanitare eficiente împotriva răspândirii infectărilor cu COVID-19.

Pe perioadă stării de urgenţă, propusă de deputaţii socialişti şi susţinută de aliaţii lor din Platforma Pentru Moldova, din care face parte şi grupul Şor, Comisia pentru Situaţii Excepţionale ar urma să emită dispoziţii privind instituirea unui regim special de intrare şi ieşire din ţară, a unui regim special de circulaţie, de carantină şi de lucru în toate entităţile.Alte ArticoleAleksei Navalnîi a intrat în greva foamei. Opozantul lui Putin …Disneyland Paris va fi transformat în „vaccinodrom” …Noul pericol la care sunt expuşi copiii pe internet. Băiat …

De asemenea, pe perioada stării de urgenţă ar urma să fie interzise toate întrunirile şi manifestaţiile publice în masă, scrie cotidianul.md. Totodată, pe perioada stării de urgenţă sunt exluse alegerile parlamentare anticipate.

Prezent în Parlament pentru a prezenta proiectul de iniţiativă, prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a declarat că a decis să propună Parlamentului să instituie starea de urgenţă din cauza situaţiei epidemiologice grave. El a afirmat că e nevoie de instituirea stării de urgenţă, astfel ca guvernul demisionar să aibă mai multe pârghii, inclusiv dreptul de a interveni în legea bugetului, negând existenţa unor interese politice.

Citeşte şi Republica Moldova, cea mai săracă țară din Europa, nu își permite să cumpere vaccinul anti-Covid. Reportaj tulburător în The Guardian

Premierul interimar a mai menţionat că în prezent nu se discută instituirea unei carantine totale.

Socialiştii, care susţin instituirea stării de urgenţă, spun că au recurs la acest lucru pentru că sunt multe decese provocate de COVID-19.

Deputaţii din opoziţie s-au arătat nedumeriţi de faptul că prim-ministrul interimar nu are un program de acţiuni pentru a lupta cu COVID-19, deşi cere instituirea stării de urgenţă.

Deputaţii Platformei DA consideră decizia de a institui stare de urgenţă un joc politic. Vicepreşedintele legislativului, Alexandru Slusari, spune că această iniţiativă ar fi un ping-pong între politicieni, care îşi fac jocurile în detrimentul intereselor oamenilor.

Citeşte şi George Simion este interzis în Republica Moldova. Parlamentarul cere intervenţia Ministerul Afacerilor Externe VIDEO

Proiectul de lege privind instituirea stării de urgenţă mai prevede raţionalizarea consumului de alimente şi produse de strictă necesitate. Statul va avea totodată dreptul să efectueze rechiziţii de bunuri şi să introducă reguli speciale de folosire a mijloacelor de telecomunicaţii.

Totodată, niciunul din cele 16 amendamente propuse de deputaţii din opoziţie nu au fost votate şi dezbătute.

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*