Rugăciune de însănătoșire pentru cei bolnavi
„Sfinte Mucenice Haralambie, primeşte această rugăciune pe care cu umilinţă ți-o aducem şi ne izbăveşte din toate necazurile! Deşi suntem bolnavi și nevrednici milostivirii tale pentru păcatele noastre cele multe şi grele pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, totuşi, cunoscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o celor ce te cinstesc şi celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Domnului, îndrăznim cu umilinţă să mărturisim înaintea ta că am greşit.
Fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre, pentru izbăvirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea adevărată. Amin!”
PUBLICITATE
Sfântul Mucenic Haralambie a fost episcop în Magnezia, din Asia, în vremea împăratului Septimius Sever (193-211), și s-a făcut vestit cu puterea credinței sale și cu râvna în propovăduirea lui Hristos. Vestea despre Haralambie a ajuns la urechile conducătorului cetății, Luchian, și a comandantului de armată Luciu, care l-au arestat pe sfânt și l-au dus să-l judece, însă el a mărturisit credința în Hristos, refuzând închinarea la idoli. În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceștia l-au supus la torturi inimaginabile: i-au rupt trupul cu cârlige de fier și l-au jupuit de piele, în timp ce sfântul le mulțumea: „Vă mulțumesc, fraților, că strunjind trupul meu cel vechi și bătrân, m-ați înnoit, îmbrăcându-mi sufletul cu haina cea nouă a suferințelor pentru Hristos“.
Văzând cum sfântul răbdă chinurile, doi soldați, Porfirie și Vaptos au crezut în Hristos și au fost uciși. La fel s-a întâmplat și cu alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos și au fost imediat martirizate.
Mâniindu-se foarte tare, Luchian a luat el însuși instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de trupul sfântului. Atunci guvernatorul l-a scuipat în față pe sfânt și gura i s-a întors la ceafă. Luchian l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale și să se milostivească de el, iar martirul, în bunătatea sa, s-a rugat pentru cei doi și s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulți dintre cei prezenți au trecut la creștinism, printre ei numărându-se și Luchian, care a căzut la picioarele sfântului episcop și l-a rugat să-l boteze.
PUBLICITATE
Conducătorul cetății, Luchian, i-a spus despre cele întâmplate împăratului, care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a ordonat să fie adus Sfântul Haralambie în Antiohia. Soldații i-au legat barba în jurul gâtului și l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup, dar împăratul nu s-a mulțumit cu atât și le-a cerut să-l chinuiască și mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt și a rămas nevătămat.
La cererea împăratului, ca să-i dovedească puterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Haralambie a făcut multe și mari minuni, înviind un tânăr și izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulți au crezut în Mântuitorul Iisus Hristos. Chiar și fiica împăratului, Galini, a trecut la creștinism, zdrobind cu mâinile ei pe idolii dintr-un templu păgân.
Împăratul a poruncit ca soldații să-i zdrobească cu pietre gura sfântului și să-i ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. Văzând și aceste minuni, Septimius Sever împreună cu eparhul Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace pe Dumnezeu și sa-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Dumnezeu a trimis un cutremur înfricoșător, ridicându-i pe cei doi păgâni în văzduh, și nu i-a lăsat pe pământ până când Sfântul Haralambie nu s-a rugat pentru ei. După ce și-a revenit din spaimă, împăratul a poruncit din nou soldaților să-l tortureze pe sfânt.
PUBLICITATE
În cele din urmă, Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis și sfântul a văzut pe Mântuitorul și pe îngerii Săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaștele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundență de roade, iar sufletele oamenilor să fie mântuite.
Domnul i-a promis că îi va îndeplini dorințele și S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. De aceea, în tradiția ortodoxă, Sfântul Haralambie este considerat „izbăvitor de boli“. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galini, fiica împăratului, a îngropat trupul martirului cu multă cinste.
În țara noastră, părticele din moaștele Sfântului Haralambie se găsesc la Biserica „Sfântul Stelian – Lucaci“, Biserica „Sfântul Dumitru – Poștă“, Biserica „Sfinților Arhangheli – Oțelari“, toate din București, la Catedrala episcopală din Galați și la Biserica „Sfântul Lazăr“ din Iași.