Spania se alătură ţărilor care limitează utilizarea vaccinului AstraZeneca. Doar cei peste 60 de ani vor primi acest ser

Spania va administra vaccinul coronavirus AstraZeneca doar persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Autorităţile de reglementare europene şi britanice au găsit o posibilă legătură între serul AstraZeneca şi cheagurile de sânge. Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat că a raportat 169 de cazuri de tulburare rară de coagulare a sângelui din 34 de milioane de doze administrate în Europa.Spania va administra vaccinul coronavirus AstraZeneca doar persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, după ce autorităţile de reglementare europene şi britanice au găsit o posibilă legătură între acest ser şi cheagurile de sânge, relatează Reuters.”Strategia de vaccinare se schimbă şi de mâine doar persoanele peste 60 de ani vor fi vaccinate cu AstraZeneca”, a declarat ministrul Sănătăţii Carolina Darias, miercuri, după o întâlnire a şefilor regionali de sănătate.Ministrul a declarat că joi va fi luată decizia cu privire la administrarea rapelului la persoanele care au primit prima prima doză.Agenţia Europeană pentru Medicamente a anunţat că a raportat 169 de cazuri de tulburare rară de coagulare a sângelui din 34 de milioane de doze administrate în Europa, aproximativ unul la fiecare 100.000 de persoane sub 60 de ani vaccinate. Cele mai multe au apărut la femei cu vârsta mai mică de 60 de ani, în decurs de două săptămâni de la injectare.Maria Jesus Lamas, directorul Autorităţii de Reglementare a Medicamentelor din Spania, a declarat că acest număr a fost mai mare decât se aştepta, deşi foarte mic: ”În ciuda rarităţii acestor efecte secundare, modificarea ghidului tehnic este importantă”, a spus aceasta.Italia recomandă administrarea vaccinului doar pentru cei peste 60 de ani, iar Marea Britanie a declarat că persoanele sub 30 de ani ar trebui să primească un alt vaccin.Belgia va înceta administrarea vaccinului Oxford / AstraZeneca persoanelor cu vârsta sub 56 de ani în următoarele patru săptămâni, pe fondul preocupărilor privind cheagurile de sânge. Persoanele în vârstă de 55 de ani sau mai puţin vor primi alte vaccinuri, cum ar fi BioNTech / Pfizer, Moderna şi în curând vaccinul Johnson & Johnson.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*