Simulare mai ușoară la matematică, bucuria elevilor. Experţii în educaţie consideră însă că avem de-a face cu o generaţie de sacrificiu

Elevii de clasa a opta au trecut astăzi, unii cu brio, alţii cu mai puţin succes, prin simularea la matematică. Un test important înainte de Evaluarea Naţională care va decide în mare măsură la ce liceu vor ajunge. După un an de pandemie cu şcoală mai mult online, elevii şi profesorii spun că subiectele au fost mult mai uşoare decât de obicei.Iustin a ieşit de la simulare cu zâmbetul pe buze, chiar înainte să expire cele două ore. S-a descurcat foarte bine, chiar dacă nu a făcut nicio oră de meditaţie. Şi se mândreşte cu asta.Reporter: Dacă ai învăţat a fost simplu. Ce notă crezi că o să iei?Iustin, elev: Peste 9. Am încredere în mine.Şi Antonio e sigur de răspunsuri. Orele online, însă, şi-au pus amprenta, iar pentru a fi sigur că va trece cu bine de evaluare şi mai apoi de examen, a făcut câte două ore de meditaţii pe săptămână, la fiecare materie.Antonio, elev: La română a fost mai greu după mine, dar la mate a fost mai uşor, am făcut într-o oră şi ceva. La română iau 7 şi la mate iau 8. Antonio nu e singurul elev care a simţit nevoia să umple golurile lăsate de şcoala online în pandemie. Ilinca,elevă: Am facut şi eu, şi toţi colegii din clasă meditaţii, pentru a ne ridica nota şi sperăm ca la examen să avem toţi note de 10.Un studiu al Ministerului Educaţiei arăta că în 2020, 47% dintre elevii de clasa a VIII-a din toată ţara au făcut meditaţii. Procentul se aşteaptă să crească în 2021, deşi subiectele de la evaluările de azi nu ar fi trebuit să pună mari probleme elevilor.Daniela Voinea, profesoară matematică: Lucruri cât se poate de accesibile pentru ei şi lucruri simple. Baza bazei, elementarul pe care ar trebui să îl știe.Florentina Pavel, profesoară matematică: Nu chiar uşor de luat 10 decât pentru un copil care a tratat cu seriozitate pregătirea pentru acest examen.Experţii în educaţie spun că avem de-a face cu o generaţie de sacrificiu. Sunt elevi care au început şcoala cu clasa zero, au lucrat cu manuale alternative şi care dau examenele după luni întregi de şcoală online. Şi primii pe care se experimentează un nou format de examen. Daniela Voinea, profesoară matematică: Pentru fiecare dintre probleme există un spaţiu pentru a fi rezolvate. La geometrie avem deja făcute desenele de la probleme, lucru care pe ei îi ajută foarte mult. Profesorii nu sunt siguri, însă, că subiectele uşoare de la simulări îi încurajează pe elevi să studieze mai mult pentru examenele reale.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*