Sezonul de schi se prelungește cu cel puţin două săptămâni, după ninsorile de la munte. Turist: ”E superb, brazii par desenați”

Sezonul de schi va continua cel puţin pentru încă două săptămâni, cu toate că, datorită stratului gros de zăpadă, turiştii speră să se poată bucura de părtii până la începutul lunii mai. Autorităţile se aşteaptă la un weekend aglomerat la munte şi Braşovul va fi, din nou, în centrul atenţiei. Ca să nu se formeze cozi, s-au reorganizat traseele spre instalaţiile de cablu, iar jandarmii vor păzi pârtiile.O iarnă de basm la finalul lunii martie în Staţiunea Straja, din Judeţul Hunedoara. Stratul de zăpadă depăşeşte o jumătate de metru, iar administratorii cred că turiştii vor putea să de distreze pe pârtie până la finalul primăverii.Şi în Poiana Braşov se schiază mai bine ca astă iarnă. Stratul de zăpadă are un metru, iar staţiunea va fi, probabil, cel mai aglomerat loc din ţară, în acest weekend. Autorităţile şi administratorii pârtiilor au luat măsuri pentru a reduce îmbulzeala la telgondolă.Turist: ”Este destul de ok, e aglomerat, într-adevăr, dar nu se stă mult la coadă, deci ritmul e foarte alert, telegondola merge super ok”.Cristian Paliștan, inspector șef IJJ Brașov: ”Având în vedere faptul că vremea și condițiile termice permit practicarea sporturilor în continuare, ne așteptăm la un număr relativ numeros de persoane, poate mai mult ca de obicei, am suplimentat efectivele, atât montane, cât și de ordine publică”.Şi dacă pe pârtie eşti liber, în staţiune nu prea. Terasele şi restaurantele sunt închise, singura opţiune fiind masa la hotel.Sebastian Rusu, viceprimar Brașov: ”Ne aducem aminte cum era pe vremuri, când veneam și noi cu sandwichul la noi sau, bineînțeles, exista posibilitatea de a lua produse de la aceste unități, unitățile nu sunt închise, doar că nu funcționează terasele”.În acest weekend, Braşovul va găzdui şi o competiţie automobilistică.Circulația rutieră este blocată pe așa numita Cale a Poienii, din cauza competiției automobilistice, sâmbătă, între orele 15.30 și 19. Și traficul rutier pe DN1A va fi blocat sâmbătă, tot din cauza raliului, de la 09.45, la ora 15.30.Un alt munte, acelaşi strat gros zăpadă. Staţiunea Harghita Băi atrage oameni din toată ţara. Nopţiile geroase au păstrat pârtiile în stare bună, iar turiştii, cu schiurile sau cu placa, au făcut coadă la telescaun ca să ajungă în vârf.Turistă 1: ”Este super, venim în fiecare an în această zonă. Doar soţul meu schiază, este foarte frumos”.Turistă 2: ”Brazii zici că sunt desenaţi. E superb. E prima data cand vin şi cred că îmi fac abonament”.Un instructor de schi și-a luat vacanță și a venit tot pe pârtie. Nu singur, ci cu toată familia. În spate îl cară pe fiul său cel mic şi e mândru că l-a învăţat să schieze pe cel mare.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*