Românul care şi-a bătut de două ori iubita, în Anglia, scapă de închisoare după ce şi-a recunoscut faptele

Primul atac s-a produs în dimineaţa zilei de 11 ianuarie. Cei doi au petrecut seara zilei de 10 ianuarie la nişte prieteni, unde s-au consumat din greu băuturi alcoolice. Conform Worcester News, pe drumul spre casă, între Adelin şi iubita lui a izbucnit un conflict spontan, iar bărbatul şi-a pierdut minţile şi a atacat-o pe femeie.Adelin şi-a lovit victima de trei sau de patru ori la nivelul capului, punând-o la pământ. Femeia s-a ales cu mai multe traumatisme, inclusiv pe picioare şi pe braţe, în urma căzăturii.Reţinut, românul din Anglia a fost eliberat pe cauţiune, însă iubita lui l-a părăsit, mutându-se de lângă acesta. Totuşi, românul nu a putut accepta despărţirea şi, pe 29 ianuarie, a mers la locuinţa unde s-a mutat aceasta şi a atacat-o din nou, cel mai probabil aflându-se tot sub influenţa băuturilor alcoolice. Pe 29 ianuarie, Adelin şi-a împins victima şi a strâns-o de gât, lăsându-i urme sub bărbie. Dacă procurorul Andrew Mitchinson a pus accent pe urmele rămase pe gâtul victimei, Jo Outhwaite, avocatul lui Adelin, a pus accent pe ideea că nu au existat declaraţii ale martorilor care să evoce atacul.În cele din urmă, probabil încurajat şi de avocat, Adelin şi-a recunoscut faptele şi a scăpat de închisoare. Ar urma, însă, să fie sub supraveghere autorităţilor pentru aproximativ un an, perioadă în care are de participat la zeci de programe de reabilitare care să-l ajute să scape de dependenţa de alcool. Programele respective ar urma să se bazeze pe discuţii individuale cu un specialist.În plus, Adelin are de achitat 785 de lire sterline, respectiv o amendă de 270 de lire sterline şi 515 lire sterline către victimă. Nu în ultimul rând, Adelin a primit un ordin de restricţie, ordin care îi interzice românului să intre în contact cu fosta iubită, în mod direct sau indirect, şi care, de asemenea, îi interzice românului să se apropie de casa fostei iubite.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*