Reacția unui turist din Olanda, vaccinat de Valeriu Gheorghiță, la Castelul Bran. De ce a ales să se vaccineze în România

Turiştii care au ajuns astăzi la Castelul Bran nu l-au întâlnit pe Dracula. Dar de o înţepătură n-au scăpat. Nu de la colţii faimosului vampir, ci de la vaccinul anti-COVID. Cei care s-au imunizat au plecat acasă, pe lângă certificatul de vaccinare, şi cu o diplomă din partea Castelului. Au primit şi acces gratuit la expoziţia cu instrumente medievale de tortură, dacă au scăpat de emoţiile vaccinului. Valeriu Gheorghiță: Aţi venit la Bran sau la vaccinare? Tânără: Şi la Bran şi la vaccinare. Valeriu Gheorghiță: Doctorul Gheorghiţă sunt, îmi daţi voie să vă vaccinez? Tânără: Sigur Valeriu Gheorhiță: Aveţi emoţii, că nici nu o să simţiţi? Tânără: Nu am emoţii din cauza vaccinului.Coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel naţional a făcut turul maratoanelor de imunizare din ţară. Timişoara a fost oraşul care a dat startul curselor pentru vaccinare în urmă cu două săptămâni.În trei zile, peste 6.000 de oameni s-au imunizat. O săptămână mai târziu, şi Capitala intra în febra vaccinării: 20.000 de oameni s-au vaccinat în trei zile. Iar în acest weekend, maratoanele au cuprins aproape toată ţara. Valeriu Gheorghiţă, coord. campaniei de vaccinare: Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze. Oamenii nu găsesc locul, timpul integrat în activitatea lor de zi cu zi ca să se vaccineze. O sută de oameni s-au vaccinat până acum la Castelul Bran. Printre ei şi mulţi turişti străini. Valeriu Gheorghiță: Cum te numeşti, te rog? Turist străin: John. Valeriu Gheorghiță: De unde eşti? Turist olandez; Din Olanda. Valeriu Gheorghiță: Foarte frumos. De ce ai ales să vii aici ca să te vacicnezi? Turist olandez: În Olanda n-aş avea acces pentru încă câteva săptămâni. A fost excelent. Am vizitat castelul, are o mare importanţă istorică. Și faptul că am putut şi să mă vaccinez azi mă face să mă simt mult mai în siguranţă.La 300 de kilometri distanţă, tot în Transilvania, sute de turişti au stat astăzi la coadă, într-o altă destinaţie de basm ca să se vaccineze. Unii au venit chiar cu paşaportul la imunizare. Camelia Mazzitelli a venit tocmai din Elveţia. Camelia Mazzitelli: Am venit în vacanţă şi m-am hotărât să fac vaccinul. Cum circul foarte mult, am nevoie, mai mult la noi, la graniţă.Şi aici, ca şi la Castelul Bran, turiştii pot alege în serul de la Pfizer şi cel de la compania Jonhson&Johnson. Dan Bobuţanu, primar Hunedoara: Această locaţie e cea mai indicată pentru că pe weekend avem cel puţin 2.000 de vizitatori.Zgomotele motocicletelor au răsunat în tot Târgu-Mureş. Motoiclsit: ne vaccinăm de fericire şi de comuniune.Hotărâţi şi organizaţi, peste 300 de motociclişti au mers împreună la maratonul vaccinării organizat în campusul Facultăţii de Farmacie din oraş. Ba chiar au luat cu ei câte o cască în plus în caz că se mai găsesc doritori de imunizare.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*