Reacţia ministrului Cătălin Drulă la protestul de la Metrou: “O mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii”

Ministrul Transporturilor a reacționat virulent după ce traficul a fost blocat, vineri, la metrou, din cauza unei greve spontane a Metrorex. Cătălin Drulă spune că protestul este ilegal și dă peste cap viața întregii Capitale.Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă califică protestul de la metrou drept o acţiune ilegală care dă peste cap viaţa unui întreg oraş, precizând că, atunci când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri.„Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri. Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii. Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie”, spune Cătălin Drulă.Ministrul Transporturilor afirmă că oamenii onești care lucrează la metrou au venit vineri dimineață la lucru și pentru ei are toată aprecierea.„Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților. Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri (joi – n.r.) pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018”, adaugă ministrul.El a amenințat că acțiunile ministerului vor continua: „O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare. Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”.Reamintim că circulaţia trenurilor de metrou este blocată, la această oră, de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii.Sute de oameni au coborât în tunel, pe şine, în staţia Piaţa Unirii 1, pentru a-și striga nemulțumirile.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*