PSD: „Orban îl umileşte în continuare pe Cîţu. Arată lipsa de putere politică a premierului. A primat şantajul pe care Dacian Cioloş şi cei din PLUS îl fac asupra coaliţiei”

Alfred Simonis, liderul deputaţilor PSD, a anunţat că social-democraţii au depus luni moţiunea simplă împotriva ministrului Vlad Voiculescu şi îl acuză pe Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, că ar încerca să tergiverseze dezbaterea şi votarea acesteia.

„Potrivit art. 33 din regulamentul Camerei ar trebui ca în şase zile această moţiune să fie dezbăzută şi votată. Văzând că nu se întâmplă nimic şi se tergiversează, în dimineaţa asta patru colegi, membri PSD şi ai Biroului Permanent, au cerut convocarea Biroului Permanent pentru a stabili un calendar. Astăzi, Biroul Permanent abuziv a încălcat regulamentul. Preşedintele Camerei Deputaţilor, USR, PNL, UDMR au făcut scut în jurul lui Vlad Voiculescu. Aceşti războinici din PNL s-au dezumflat cu toţii. N-am mai văzut pe niciunul supărat pe Vlad Voiculescu în această perioadă”, a spus Alfred Simonis, într-o declaraţie politică susţinută în Camera Deputaţilor.Alte ArticoleAlexandru Rafila vrea ca PSD să grăbească votarea moţiunii …Vlad Voiculescu se victimizează după moartea celor trei pacienți …Un nou scandal în Parlament, pe tema măştilor. Deputatul PSD …

Alfred Simonis (PSD): „PNL nu are puterea să se opună şantajului pe care USRPLUS şi Dacian Cioloş îl fac asupra Guvernului”

Deputatul PSD susţine că PNL „nu are puterea să se opună şantajului pe care USRPLUS şi Dacian Cioloş îl fac asupra Guvernului”, în scandalul privind posibila demiterea a lui Vlad Voiculescu.

„PNL cedează iniţiativa la guvernare şi nu are puterea să se opună şantajului pe care USRPLUS şi Dacian Cioloş îl fac asupra Guvernului.

În acelaşi timp, Ludovic Orban face un joc dublu, un joc cinic în care îl lasă în offside pe Florin Cîţu în continuare. Îi convine această tervigersare şi încălcare a regulamentului, pentru că practic moţiunea va fi dezbătută în a noua zi.

Orban îl umileşte în continuare pe Florin Cîţu. Arată lipsa de putere politică a premierului, lipsa de anvergură şi bărbăţie politică, pentru că tot vorbea ieri Dan Barna de bărbaţi de stat.

Tot acest joc cinic şi mizerabil se întâmplă pe fondul unor tragedii care se întâmplă în România. Acest joc politicianist între Orban, Cîţu, Barna se întâmplă pe spatele românilor care mor. A primat şantajul pe care Dacian Cioloş şi cei din PLUS îl fac asupra coaliţiei”, a afirmat Simonis.

Citeşte şi: Alexandru Rafila vrea ca PSD să grăbească votarea moţiunii împotriva lui Vlad Voiculescu. „Premierul să aibă un argument solid pentru a solicita remanierea”

Liderul deputaţilor PSD nu crede că USR PLUS nu ar pleca de la guvernare într-o situaţie de criză, în eventualitatea înlocuirii lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătăţii.

„A primat acest joc cinic al preşedintelui Camerei căruia îi convine că acest cartof fierbinte, numit Vlad Voiculescu, se află încă în Guvern şi îl pune pe premierul care cere demisii de onoare în loc să uzeze de instrumentul constituţional, şi anume de demitere. Stă la decizia premierului dacă demite un ministru sau nu.

Nu cred că poate USR PLUS, deşi ameninţă că vor face chestiunea asta, nu cred că poţi pleca de la guvernare într-o situaţie de criză. Nu cred că poţi lăsa ţara într-o situaţie de criză, doar că nu-ţi convine că Vlad Voiculescu a fost demis.

Este un şantaj la care Florin Cîţu nu are cum să reziste. Nu are curajul şi anvergura să ia o astfel de decizie abruptă care l-ar scoate învingător în războiul cu Ludovic Orban. Ludovic Orban îl umileşte în continuare pe Florin Cîţu”, a mai spus Simonis.

Citeşte şi: Un nou scandal în Parlament, pe tema măştilor. Deputatul PSD Daniel Ghiţă acuză USR PLUS de dictatură

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*