Probleme în Senat. Votul final a fost sistat în plen, la cererea PNL. Ce s-a întâmplat cu parlamentarii!

Probleme în Senat.  În mod concret, coaliția de guvernare formată din PNL, USR PLUS și UDMR deține în Senat majoritatea. La ședința de plen de luni au lipsit senatori din coaliție astfel încât nu s-a putut întruni numărul minim necesar de voturi pentru adoptarea sau respingerea primului punct de pe ordinea de zi.

Probleme în Senat. Votul final a fost sistat în plen, la cererea PNL. Ce s-a întâmplat cu parlamentarii!Alte ArticoleClaudiu Târziu, ieşire furibundă în plenul Senatului: AUR …Vlad Voiculescu, prima reacție după ce a fost surprins fără …Vlad Voiculescu, fără mască pe holurile Parlamentului. Ce …

Coaliția a încercat să ia în calcul și votul prin telefon, astfel că senatorii puterii au fost sunați să voteze prin telefon. Nici așa nu a fost întrunit o majoritate de 69 de voturi.

Șefa Senatului, Anca Dragu, a anunțat că în acest context votul asupra legii va fi reluat într-o ședință viitoare. Liderul senatorilor PNL, Virgil Guran, a propus apoi ca votul final să fie sistat, lucrările plenului să fie reluate miercuri, iar votul final să fie reluat lunea viitoare. Propunerea a fost acceptată în unanimitate.

PSD și AUR au boicotat ședința de plen prin ieșirea din sală la momentul votului. Ședința de plen a Senatului a fost marcată, luni, de absența fizică a unor reprezentanți ai partidelor aflate la guvernare, astfel că majoritatea deținută pe hârtie de coaliție nu a existat la momentul votului final.

După ce coaliția nu a reușit să se impună pe un proiect de lege aflat la vot final, s-a decis în comitetul liderilor că votul pe tabletă va fi completat cu posibilitatea votului prin telefon, astfel încât să poată vota și parlamentarii puterii care sunt absenți din sală.

Claudiu Târziu a susţinut luni că niciun document programatic al formaţiunii pe care o reprezintă nu arată că AUR este un partid neo-fascist şi antisemit, aşa cum este acuzat „de la cel mai înalt nivel”.

Acesta spune că cei care acuză în mod gratuit şi nefondat sunt la fel de vinovaţi ca cei care se dovedesc a fi antisemiţi, xenofobi şi rasişti.

„România este victima unei operaţiuni de compromitere speciale, desfăşurate de forţe mai mult sau mai puţin vizibile, o operaţiune care vrea să transforme statul român într-un stat xenofob, rasist şi antisemit. O operaţiune care în acest sens a luat ca primă ţintă Partidul AUR.

AUR este acuzat, de la cel mai înalt nivel, că este un partid neo-fascist, antisemit. Niciun document programatic al nostru nu arată că am fi astfel. Mi se pare extrem de grav că persoane care deţin funcţii înalte în statul român vehiculează astfel de aserţiuni, astfel de calomnii împotriva AUR şi deci a României, pentru că Partidul AUR este a patra forţă politică în România, este un partid parlamentar, iar dacă în Parlament a pătruns un astfel de partid care merită pus la stâlpul infamiei, înseamnă că şi România trebuie pusă la stâlpul infamiei, ceea ce este de neacceptat”, a spus Claudiu Târziu.

Citeşte şi: Claudiu Târziu, ieşire furibundă în plenul Senatului: AUR este acuzat pe nedrept de antisemitism, rasism și xenofobie

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*