Primul spital de urgență pentru animale, la Iași

Veste bună pentru posesorii de animale de companie! La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi a fost deschis singurul spital din zona Moldovei cu unitate de primiri urgenţe pentru animalele mici. Unitatea funcţionează 24 din 24 de ore, chiar şi în weekend, iar serviciile medicale sunt asigurate de profesori medici şi studenţi din cadrul universităţii.Cristina a venit cu Duc, un chihuahua de doar doi ani, tocmai din Botoşani la Unitatea de primiri Urgenţe. Cum la ea în oraş nu există clinici specializate, a fost îndrumata către centrul universitar din Iaşi.Cristina Ciubotaru – stăpâna lui Duc: Acum două săptămâni a făcut primul balansa şi am zis că e întâmplare, dar aseara iar a inceput sa se balaneseze mai tareÎn Botoşani au făcut un examen sumar, cat au şi ei aparatură.Medic: O să îi recoltăm nişte probe de sânge. Recomandarea cardiologului este pentru tiroidă şi să identificăm electroliţii să vedem dacă este un dezechilibru acolo şi să îi mai creştem frecvenţa cardiacă.În scurt timp o echipă de specialişti a preluat patrupedul şi l-a dus la analize. Odată ajunse aici animalele de companie beneficiază de toată atenția specialiştilor şi vorbim atât despre medici veterinari, cât şi doctoranzi de la medicina veterinara şi inclusiv studenţi.Pe linia de urgenţe, un medic veterinar şi şase studenţi sau doctoranzi fac gărzi pentru a veni în ajutorul animalelor de companie. Printre cei care dau primul ajutor necuvântătoarelor aflate în pericol se numără şi Alice, o tânără din Franţa, studentă în anul patru la Facultatea de Medicina Veterinară din Iaşi.Alice Maury, studenta din Franța: Este bine să ai un serviciu de urgenţă pentru că aşa putem practica, putem vedea cazuri diferite şi putem învăţa mai mult.Conf. Pașca Aurelian, prodecan Facultatea de Medicina veterinara USAMV Iași: Pe lângă o echipă de profesionişti, vor întâlni servicii de specialitate cu echipamente moderne, cu posibilităţi de diagnostic performant şi bineînţeles de tratament. cu un spaţiu de spitalizare modernPacienţii nu sunt deloc puţini. Animalele de companie din toată Moldova au fost aduse pentru a fi tratate aici.Clientă: Mă bucur, pentru că înainte mergeam în Bucium. Locuiesc aici şi trebuia să mă duc la un serviciu aparent de urgenţe pentru că erau doar până la ora nouă.Serviciile medicale sunt disponibile 24 de ore din 24 chiar şi în weekend. Serviciile oferite sunt însă contra cost.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*