Primăria Capitalei și primăriile de sector, amendate în total cu 2 milioane de lei pentru poluarea aerului

Garda Națională de Mediu a anunțat, marți, că în perioada 2020-2021 a dat amenzi în valoare de aproape două milioane de lei administrației locale și operatorilor de salubritate din Capitală, în urma unor controale care au vizat calitatea aerului și gestionarea deșeurilor.Potrivit unui comunicat al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), în urma controalelor au fost constatate neconformități legate de nerealizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului (PICA), lipsa constituirii și actualizării registrului spațiilor verzi, realizarea de construcții fără deținerea actelor de reglementare privind protecția mediului, tăieri neautorizate de arbori, respectiv nerealizarea măsurilor dispuse de comisarii GNM în timpul controalelor anterioare.Neregulile constatate au condus la aplicarea mai multor sancțiuni, atât Primăriei Municipiului București și Primăriilor de Sector, precum și operatorilor de salubritate cu care acestea au încheiat contracte de prestări servicii.Astfel, în perioada 2020-2021, comisarii GNM au aplicat Primăriei Capitalei 3 amenzi, în valoare de 115.000 de lei, pentru nerealizarea Planului Integrat de Calitate a aerului și lipsa Registrului spațiilor verzi.Primăria Sectorului 1 – a primit 4 amenzi, în valoare totală de 267.500 lei pentru nerealizarea măsurilor PICA și pentru neîndeplinirea măsurilor de salubrizare impuse de GNM. Totodată, operatorul de salubritate care are contract de prestări servicii cu această primărie a fost amendat cu 100.000 lei pentru neîndeplinirea măsurilor de salubrizare impuse de GNM.Primăria Sectorului 2 – a primit 3 amenzi, în valoare totală de 65.000 lei pentru nerealizarea măsurilor PICA și neîndeplinirea măsurilor impuse de GNM. Totodată, operatorul de salubritate cu care Primăria Sector 2 a încheiat contract de prestări servicii a primit 3 amenzi, în valoare totală de 115.000 lei, pentru depozitarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate și pentru nerespectarea prevederilor autorizației de mediu.Primăria Sectorului 3 – a fost sancționată cu 6 amenzi, în valoare totală de 215.000 lei, pentru neîndeplinirea măsurilor PICA, realizarea de construcții fără autorizație de mediu, tăieri neautorizate de arbori și nerealizarea măsurilor impuse de GNM. De asemenea, operatorul de salubritate care deservește Sectorul 3 a fost a primit 9 amenzi, în valoare totală de 595.000 lei, pentru funcționarea fără autorizație de mediu, predarea deșeurilor la operatori economici neautorizați, lipsa prevenirii poluării atmosferei, nerespectarea prevederilor din autorizația de mediu și nerealizarea măsurilor impuse de GNM.Primăria Sectorului 4 – a primit 3 amenzi, în valoare totală de 65.000 lei pentru nerealizarea măsurilor PICA și pentru neîndeplinirea măsurilor de salubrizare impuse de GNM. Operatorul de salubritate care are contract încheiat cu primăria de sector a fost amendat cu 100.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de salubrizare impuse de GNM.Primăria Sectorului 5 – a primit 3 amenzi în valoare totală de 65.000 lei pentru nerealizarea măsurilor PICA și pentru neîndeplinirea măsurilor de salubrizare impuse de GNM. Totodată, operatorul care deservește acest sector a primit 3 amenzi în valoare de 210.000 lei pentru nerealizarea măsurilor de salubrizare și funcționarea fără autorizație, pentru care a primit și o sancțiune complementară de sistare a activității.Primăria Sectorului 6 – a fost sacționată cu 3 amenzi însumând 65.000 lei pentru nerealizarea măsurilor PICA și pentru neîndeplinirea măsurilor de salubrizare impuse de GNM.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*